Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Covasna au dispus inceperea urmaririi penale a unei femei in varsta de 81 de ani din localitatea Capeni, de langa orasul Baraolt, suspectata ca si-ar fi ucis nepotul, informeaza Agerpres.

"Din cercetarile efectuate pana in prezent a rezultat faptul ca in data de 25.01.2018, in urma unui denunt verbal, organele de politie din cadrul Politiei Orasului Baraolt s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca, anterior cu patru zile, numita Erdely Mikes Judit Renata, aflandu-se la domiciliul sau, a dat nastere unui copil de sex masculin viu, ajutata fiind la nastere de bunica acesteia, Bandi Varvara, existand suspiciuni ca fatul a fost ingropat in gradina. Ambele persoane sunt diagnosticate cu boli de natura psihica", se arata intr-un comunicat de presa al Parchetului, remis vineri Agerpres.

Potrivit procurorului Adrian Baciu, batrana suspectata ca si-ar fi ingropat nepotul imediat dupa nastere, fara stirea mamei, a fost internata la Spitalul de Psihiatrie din Sfantu Gheorghe, in vederea efectuarii expertizei medicale, aceasta fiind cercetata pentru infractiunea de omor.

"Practic, cazul a ajuns in atentia noastra dupa ce batrana a mers la medicul de familie si i-a spus ca nepoata sa a nascut. Cand medicul a intrebat-o unde e copilul, a raspuns ca l-a ingropat (...) Noi am ajuns imediat la fata locului, dar cadavrul copilului nu a mai fost gasit, cel mai probabil a fost mancat de animale, pentru ca am descoperit urme (...) Nu fusese ingropat prea adanc, pamantul din curte era inghetat, iar casa se afla in vecinatatea padurii", a declarat pentru Agerpres procurorul Adrian Baciu.

Acesta a mai mentionat ca mama copilului, in varsta de 26 de ani, care a fost audiata in calitate de martor, ar fi spus ca ea a dorit sa pastreze baietelul.