Politistii si procurorii aradeni au inceput o ancheta, dupa ce o tanara de 29 de ani a fost dusa de doi barbati la spital in stop cardio-respirator si a decedat, iar unul dintre insotitori le-a spus medicilor ca pacienta consumase droguri. Barbatii au plecat din spital cand au aflat de deces, ei fiind cautati pentru a fi audiati, relateaza News.ro.

Potrivit unor surse medicale din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Arad, la Unitatea de Primire Urgente a fost adusa o tanara de 29 de ani care se afla in stop cardio-respirator. Medicii au efectuat manevrele de resuscitare, insa victima a decedat.

Conform surselor, pacienta a fost adusa cu o masina de catre doi barbati, iar unul le-a spus medicilor ca tanara a consumat droguri, fara sa poata preciza ce substante.

Personalul medical a anuntat Politia, care a deschis un dosar de cercetare penala in rem pentru ucidere din culpa.

Purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Arad, Antonela Ianota, a declarat pentru News.ro ca dosarul a fost repartizat unui procuror, urmand sa aiba loc audieri.

Surse din randul anchetatorilor afirma ca autoturismul in care a fost adusa victima are numere de Bihor, iar cei doi barbati au parasit spitalul imediat ce au aflat de decesul tinerei, ei fiind cautati.

Medicii legisti urmeaza sa efectueze autopsia, iar in urma analizelor toxicologice se va stabili daca victima consumase substante periculoase.