Un turist a returnat un bumerang muzeului din Australia de unde il furase in urma cu 25 de ani, dovedind ca popularul obiect se intoarce intotdeauna, informeaza BBC.

Bumerangul, care fusese expus la muzeul din Mount Isa, inainte de a fi furat in 1983, a fost trimis inapoi de la o adresa din SUA.

Frank Aston Underground Museum nu mai exista, fiind inchis intre timp.

In pachetul ce continea bumerangul, expeditorul a atasat o scrisoare semnata "Peter" si un cec cu o donatie pentru muzeu.

"Am luat acest obiect in 1983, cand eram mai tanar si mai prost. A fost un lucru gresit. Imi pare rau si de aceea il returnez", se afirma in scrisoare.