Un incendiu a izbucnit, duminica dimineata, la parterul unui bloc din municipiul Medias, judetul Sibiu, 16 persoane fiind evacuate din cauza fumului, transmite News.ro. Pompierii intervin cu doua autospeciale pentru stingerea focului.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Sibiu, Sectia de pompieri Medias intervine, duminica, la un incendiu izbucnit intr-un apartament, la parterul unui bloc situat pe strada Iuliu Maniu.

La fata locului actioneaza doua autospeciale de interventie, care incearca sa localizeze si sa stinga flacarile.

"Incendiul se manifesta la o camera a apartamentului. Au fost evacuati, din cauza fumului, 16 locatari din 20 apartamente", au precizat reprezentantii ISU Sibiu.

Potrivit acestora, nicio persoana nu a fost ranita si nu a avut nevoie de ingrijiri medicale.