Guvernul Australiei a anuntat ca nu va acorda compensatii miilor de aborigeni despartiti de familiile lor inca din copilarie de catre autoritatile australiene, care au incercat astfel sa-i integreze printre albi, transmite BBC.

Campania guvernului a durat zece ani si a constat in integrarea a zeci de mii de aborigeni in societatea australiana.

Militantii aborigeni din organizatia "Generatia furata" au cerut compensatii in valoare de aproape 900 milioane de dolari, banii urmand sa se adauge scuzelor oficiale ale guvernantilor.

Ministrul australian pentru problemele aborigenilor, Jenny Macklin, a declarat insa ca banii ceruti vor fi investiti in programele de sanatate si educatie destinate populatiei aborigene.

Noul premier australian, Kevin Rudd, a promis in timpul campaniei electorale din toamna trecuta ca va cere scuze oficiale populatiei aborigene.