O femeie in varsta de 51 de ani a fost adusa in stare grava la spital, dupa ce a fost muscata de o haita de caini in padurea Ciric, aflata la marginea Iasiului, scrie Agerpres.

Caini maidaneziFoto: Agerpres

Diana Cimpoesu, coordonatorul UPU-SMURD Iasi a declarat, luni, ca femeia a fost adusa la unitatea medicala din cauza mai multor muscaturi suferite la nivelul mainilor si picioarelor.

'Pacienta a fost stabilizata si internata pe sectia chirurgicala de garda, respectiv Clinica III Chirurgie din cadrul Spitalului Sf Spiridon. Va avea nevoie si de profilaxie antirabica', a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoesu, coordonator UPU SMURD.

Femeia a povestit ca incidentul a avut loc atunci cand s-a dus sa ia apa de la un izvor din apropierea lacului Venetia, care se afla in padurea Ciric de la marginea Iasiului. La intoarcere, femeia a fost atacata de o haita de caini.

'M-au atacat pe la spate. Erau cred vreo 15 caini care m-au atacat pe la spate, m-au trantit jos, iar unul m-a apucat de cap. Nu e prima data cand merg acolo, dar niciodata in 20 de ani nu am mai avut probleme. Norocul meu a fost ca haita a fost alungata de o batrana care locuieste in zona si mi-a auzit strigatele de ajutor', a spus femeia.