Patru pasageri ai unui autoturism si trei persoane care asteptau pe o banca dintr-o statie de autobuz din Iasi au fost raniti, vineri dupa-amiaza, dupa ce soferul masinii, care are carnet de conducere de numai trei luni, a pierdut controlul volanului si a intrat in statie.

Purtatorul de cuvant al IPJ Iasi, Andrei Popa, a declarat pentru Mediafax ca pe Calea Chisinaului din Iasi, in apropierea unui centru comercial, soferul unei masini a pierdut controlul asupra volanului si a intrat in statia de autobuz din zona.

Masina a oprit in banca aflata in statie, trei persoane care erau asezate acolo fiind ranite. De asemenea, patru pasageri din masina au suferit rani.

Cei sapte raniti au fost transportati la UPU al Spitalului Judetean din Iasi, starea lor fiind evaluata la ora transmiterii acestei stiri.

Potrivit sursei citate, masina era condusa de o tanara de 25 de ani care are permis de conducere doar din luna aprilie a.c. Tanara a fost testata cu aparatul alcooltest, politistii stabilind ca nu a consumat bauturi alcoolice.

Cei mai probabil, pe numele acesteia va fi intocmit dosar penal pentru vatamare corporala.