Procurorii sibieni au deschis o ancheta dupa ce o profesoara de sport din Brasov a fost gasita moarta, cu urme de lovituri pe corp, pe Transfagarasan, anchetatorii banuind ca femeia a fost ucisa, transmite Mediafax.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca profesoara de sport din Brasov a fost gasita moarta, cu urme de lovituri pe tot corpul, pe Drumul National 7 C - Transfagarasan, la aproximativ 15 metri de sosea.

Corpul femeii a fost gasit de un lucrator la drumuri.

Anchetatorii banuiesc ca profesoara a fost ucisa si adusa ulterior pe Transfagarasan.

Aceleasi surse au declarat ca trupul femeii a fost gasit in data de 9 mai, iar ancheta procurorilor este inca in stadiu incipient.

Pe site-ul Colegiului "Remus Radulet" din Brasov, unde preda de peste 20 de ani profesoara, a fost publicat un anunt de "Ramas bun".

Sursele judiciare citate au mai declarat ca langa trupul femeii au fost gasite si actele acesteia.

Pana in prezent, nimeni nu a fost retinut in acest caz.