Peste 400 de gospodarii din satele sucevene Rasca si Argel nu sunt alimentate cu energie electrica dupa ce un arbore a cazut si a rupt un conductor, transmite Mediafax.

Defectiunea a intervenit in doua sate din comuna suceveana Moldovita, in zona intervenind o echipa a E.On pentru remedierea avariei.

Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Suceava, Alin Galeata, linia de medie tensiune, care alimenteaza satele Rasca si Argel, a fost afectata dupa ce un arbore a cazut din cauza vantului si a rupt un conductor.

In urma incidentului, sase puncte de transformare au fost afectate, 467 de consumatori ramanand fara energie electrica.