Doua persoane au murit si alte cinci au fost ranite grav, joi dupa-amiaza, in urma unui accident rutier petrecut pe DN 2 E 85, in dreptul comunei Slobozia Bradului, la limita judetelor Buzau si Vrancea, in care au fost implicate trei autoturisme si un autovehicul de mare tonaj.

Potrivit primelor informatii furnizate de purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Vrancea, Catalina Murariu, in urma accidentului rutier in care au fost implicate trei autoturisme - un Opel cu numere de Vrancea, un Volkswagen si un Ford - si o masina de mare tonaj si-au pierdut viata doua persoane, iar alte cinci au fost grav ranite, in cazul a doua dintre acestea paramedicii SMURD facand, la ora transmiterii acestei stiri, manevre de resuscitare, prognosticul in privinta lor fiind insa rezervat, transmite Mediafax.

In accident au fost implicate, din primele informatii, trei autoturisme si o masina de mare tonaj. Cele doua persoane care au murit si cele care sunt resuscitate in prezent erau in autoturismul Opel inmatriculat in Vrancea.

Ceilalti raniti au fost preluati de ambulante si transportati la spitalul din Ramnicu Sarat si la Spitalul Judetean din Focsani. Printre raniti se afla si doua fete de 12 si respectiv 16 ani.

La fata locului, se afla echipaje de descarcerare din cadrul ISU Buzau si ISU Vrancea, paramedici de la SMURD Buzau si Vrancea si ambulante de la SAJ Vrancea.

Circulatia pe DN 2 E 85, la Slobozia Bradului, este blocata pe ambele sensuri.