Penitenciarul Vaslui a inceput o ancheta interna, dupa ce, joi, in presa au aparut mai multe fotografii in care seful de siguranta al inchisorii apare dezbracat, pozele fiind realizate, cel mai probabil, in sala de forta a inchisorii.

Oficiali din Administratia Nationala a Penitenciarelor au declarat pentru agentia Mediafax ca, imediat ce respectivele fotografii au aparut in presa, a fost demarata o ancheta interna la Penitenciarul Vaslui.

Potrivit sursei citate, reprezentantii Penitenciarului Vaslui au sesizat si Parchetul de pe langa Judecatoria Vaslui, intrucat ceea ce este prezentat in fotografiile respective contravine Legii 293/2004 privind statutul functionarului public cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar si Codului etic al functionarilor publici cu statut special.

Oficialii ANP au adaugat ca astfel de comportamente sunt "total dezaprobate".

Joi dimineata, in presa au aparut mai multe fotografii in care seful de siguranta al Penitenciarului Vaslui apare dezbracat, in sala de forta a inchisorii. Potrivit presei, fotografiile ar fi fost realizate de catre un detinut al inchisorii, cu care comisarul de penitenciar ar avea o relatie amoroasa.