O cisterna incarcata cu aproape 10 tone de GPL a derapat, miercuri, pe un drum comunal din localitatea damboviteana Produlesti, la intersectia cu DJ 721, informeaza Inspectoratul Judetean de Politie (IJP) Dambovita, citat de Agerpres. Nicio persoana nu a fost ranita.

La fata locului s-a deplasat un echipaj de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Dambovita pentru a asigura zona.

''Nu sunt scurgeri de GPL la acest moment. Cisterna a derapat intr-un sant. Nu avem drumul blocat'', a declarat purtatorul de cuvant al IJP Dambovita, Alexandra Niculae.