Duminica, 12 ianuarie, vor avea loc noi trageri LOTO 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce joi, 9 ianuarie, Loteria Romana a acordat 13.344 de premii in valoare totala de peste 587.400 de lei, informeaza Mediafax.

La LOTO 6/49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de aproape 1 milion de lei (peste 200.000 de euro), iar la Noroc a ramas in joc un report cumulat in valoare de peste 1.200.000 de lei (peste 266.000 de euro).

La JOKER, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de aproximativ 5,8 milioane de lei (peste 1,28 milioane de euro), iar la categoria a II-a se inregistreaza un report in valoare de peste 262.000 de lei (aproximativ 58.000 de euro). La Noroc Plus s-a inregistrat la categoria I un report in valoare de peste 311.000 de lei (aproximativ 69.000 de euro).

La LOTO 5/40, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 25.800 de lei, iar la Super Noroc reportul este in valoare de peste 71.000 de lei.