Primarul comunei Pungesti, Mircia Vlasa, ar fi lovit miercuri seara cu palmele peste fata un copil in varsta de 12 ani din localitatea Armasoaia. Potrivit declaratiei purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ)Vaslui, Mihaela Straub, minorul ar fi facut un gest obscen fata de edil, iar acesta l-ar fi certat si palmuit pe baiat, relateaza Agerpres.

"La numarul de urgenta 112 s-a primit un apel cu privire la un incident care a avut loc pe raza localitatii Armasoaia. Un minor, care se afla impreuna cu alti copii pe un drum din sat, in momentul in care s-a intalnit cu domnul primar ar fi facut un gest obscen catre acesta. Domnul primar l-a certat si l-ar fi lovit cu palmele peste fata, potrivit martorilor. Copilul a fost preluat de o ambulanta si transportat la Spitalul Judetean Vaslui, fiind diagnosticat cu intoxicatie voluntara cu alcool. Cadrele medicale nu au considerat ca se impune internarea copilului", a declarat, joi, purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui, Mihaela Straub.

Potrivit acesteia, politistii au luat legatura cu parintii copilului, iar acestia au afirmat ca nu doresc sa depuna plangere pentru infractiunea de loviri si alte violente.