Politistii au confiscat 12.295 de pomi de Craciun si 7.823 de coronite de brad, au intocmit dosare penale pentru 737 de infractiuni si au dat amenzi de aproape 3,45 milioane de lei, in urma controalelor facute in ultimele patru saptamani, in piete si targuri si pe drumurile nationale, transmite Mediafax.

Controalele au fost facute in cadrul actiunii nationale "Pomi de Craciun", in perioada 15 noiembrie - 13 decembrie, pe drumurile publice si forestiere, in zonele impadurite cu rasinoase, in piete, targuri, oboare sau alte locuri special amenajate pentru comercializarea pomilor de Craciun, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Romane.

In cele patru saptamani, politistii au constatat 737 de infractiuni, dintre care 456 prevazute de Codul Silvic si au dat 2.511 amenzi, in valoare totala de 3.448.944 de lei.

Echipele de control au confiscat aproape 8.000 de metri cubi de material lemnos, in valoare totala de 1.157.147 de lei, 12.295 de pomi de Craciun in valoare totala de 602.780 de lei si 7.823 de coronite de brad si si 19.867 de kilograme de cetina, in valoare de 57.249 lei. Valoarea bunurilor confiscate este de peste 1,8 milioane de lei.

Controalele sunt facute de politistii de ordine publica de la inspectoratele judetene, sub coordonarea ofiterilor Serviciului pentru Protectia Fondului Forestier si Piscicol din IGPR. La actiuni participa si specialisti silvici din Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice - Departamentul Ape, Paduri si Piscicultura si din Regia Nationala a Padurilor - Romsilva.