Doua tramvaie ale regiei locale de transport din Iasi s-au ciocnit, luni, apoi au deraiat, dupa ce unul din mijloacele de transport a ramas fara frane intr-o panta, patru persoane fiind ranite usor in urma accidentului, relateaza Mediafax.

Cele doua tramvaie rulau pe aceeasi linie, intre gara si centru, iar potrivit primelor informatii unul dintre tramvaie a urcat panta pe strada Arcu, dar la un moment ar fi ramas fara frane, coborand cu spatele. Mijlocul se transport s-a izbit de un alt tramvai care se afla la baza pantei, pe aceeasi linie.

In urma impactului, ambele tramvaie au deraiat.

In cele doua mijloace de transport se aflau cateva zeci de calatori, iar in urma accidentului patru pasageri au fost raniti usor, la fata locului ajungand mai multe echipaje SMURD.

"Sunt patru raniti usor - trei femei si un barbat. Politistii fac cercetari la fata locului si urmeaza sa stabileasca imprejurarile in care s-a produs accidentul", a declarat Anca Vajaiac, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Iasi.

Potrivit Ziarul de Iasi, una dintre ipotezele privind producerea accidentului este caderea de tensiune.