Cinci persoane au fost ranite, joi dimineata, in urma unui accident produs pe Autostrada Soarelui, in zona localitatii Lehliu (Calarasi), dupa ce un autoturism a lovit un camion, traficul in zona fiind blocat cateva zeci de minute, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentantilor Infotrafic, accidentul a avut loc pe sensul Constanta - Bucuresti, la kilometrul 63, in zona localitatii Lehliu.

Astfel, un autoturism Volkswagen Golf a intrat intr-un camion inmatriculat in Bulgaria, iar in urma impactului cinci persoane au fost ranite.

Cei cinci raniti, toti din autoturism, au fost transportati la spital. Soferul si trei pasageri din masina au fost dusi la spitalul din Lehliu, iar pasagerul din dreapta a fost preluat de un elicopter SMURD si transportat la Spitalul Floreasca din Bucuresti.

Politistii spun ca accidentul a avut loc din cauza nepastrarii distantei corespunzatoare fata de autovehiculul din fata si a oboselii.

Traficul rutier in zona a fost blocat aproximativ 40 de minute pentru masuratori, fiind deviat pe DN3 Bucuresti-Calarasi-Constanta, prin Lehliu.