Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR) informeaza ca, miercuri dimineata, traficul rutier este intens pe DN1 Bucuresti - Brasov si pe autostrada A2 Bucuresti - Constanta, fiind formate coloane de masini care masoara kilometri, transmite Mediafax.

Astfel, potrivit informatiilor centralizate la 9.45, pe DN1 s-a format o coloana de autovehicule la Comarnic, pe sensul catre Brasov, pe o distanta de doi kilometri, iar pe Autostrada Soarelui coloanele de masini masoara aproximativ trei kilometri la statia de taxare de la Fetesti, pe sensul catre Constanta.

Politistii de la Rutiera au anticipat un trafic intens odata cu inceperea mini-vacantei de 1 Mai si Pasti, in special pe principalele artere care leaga Capitala de statiunile turistice montane si de pe litoral.

Peste 1.500 de politisti de la Rutiera si 298 de aparate radar vor monitoriza zilnic traficul pe 394 de drumuri nationale si europene, in perioada mini-vacantei dintre 1 si 6 mai, a precizat IGPR.