Un barbat a impuscat mortal 13 oameni, marti dimineata, in apropiere de Belgrad, membri ai familiei sale si vecini, printre care si un copil de doi ani, inainte de a incerca sa se sinucida, cel mai sangeros eveniment de acest gen inregistrat in Serbia in ultimii 20 de ani, scrie AFP.

Directorul spitalului de urgenta din Belgrad, Zlatibor Loncar, a precizat ca asasinul a fost internat "intr-o stare critica, suferind de o rana la cap" iar sotia sa, grav ranita, este "internata la ingrijri intensive".

Ljubisa Bogdanovic, un sexagenar, a ucis sase barbati, sase femei si un copil, potrivit televiziunii sarbe de stat (RTS).

Potrivit sefului politiei sarbe, Milorad Veljovic, crimele au avut loc in jurului orei 03,00 GMT in cinci case diferite din Velika Ivanca, un sat la 50 km sud de Belgrad.

"Este vorba de cinci case, in total, de familia sa si de vecini. Nu stim care este motivul", a continuat acesta.

Potrivit politiei, ucigasul ca facut parte in 1991 din fortele sarbe care au luptat in conflictul sarbo-croat (1991-1995).

"Era cel mai bun vecin. Nimic nu anunta ca se va petrece asa ceva", a declarat o vecina, Stanica Kostadinovic, care a adaugat ca acesta "nu se atingea de alcool" iar familia sa era "pasnica".

Toate victimele dormeau in momentul atacului si au fost impuscate in cap.

Asasinul, care a folosit un pistol, si-ar fi ucis mai intai fiica de 42 de ani, dupa aceea mama, si-a ranit sotia si ulterior si-a impuscat mai multi vecini.

Politia l-a gasit in curtea locuintei sale, unde a incercat sa se sinucida. Barbatul detinea legal arma.