Un taximetrist in varsta de 47 si-a pierdut viata, vineri, dupa ce a fost injunghiat in gat de un client, in municipiul Timisoara, politistii declansand o ancheta in acest caz, transmite Mediafax.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Timis, Mirela Draghicioiu, a declarat ca un taximetrist in varsta de 47 de ani a fost ucis, vineri, la Timisoara, de un client, in timp ce se afla la serviciu.

Potrivit sursei citate, taximetristul a murit dupa ce a fost injunghiat in gat.

"Un taximetrist a fost injunghiat pe strada Munteniei din Timisoara, zona Bucovina, de un client, in zona gatului. El a murit. Politistii fac verificari la fata locului pentru a afla cum s-a produs acest incident", a spus Draghicioiu.

Ea a afirmat ca taximetristul a reusit sa iasa din masina dupa ce a fost injunghiat, fiind vazut de o femeie care trecea in acel moment pe strada.

"Taximetristul a iesit din masina avand sange pe haine si s-a prabusit langa automobil, dupa ce a fost injunghiat. O femeie care trecea in acel moment pe strada a vazut si a anuntat Politia. Ancheta Politiei este in desfasurare, luam in calcul ca autorul sa fie un client nemultumit", a declarat Draghicioiu.

Ea a afirmat ca politistii nu au un deocamdata un suspect in acest caz.

UPDATE: Politia a instituit filtre in Timisoara, dupa injunghierea taximetristului

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Timis, Madalina Mezdrea, a declarat pentru Mediafax ca Politia a instituit filtre in municipiu, dupa injunghierea taximetristului. Ea a afirmat ca, cel mai probabil, barbatul a fost injunghiat cu un cutit, insa deocamdata arma crimei nu a fost gasita.

Medicii de la ambulanta au stabilit ca barbatului i-a fost sectionata artera carotida, astfel ca nu a mai putut fi salvat.

Directorul Serviciului de Ambulanta Timis, Iancu Leonida, a declarat ca in momentul in care a ajuns echipajul de urgenta la fata locului taximetristul era deja decedat.

"Un singur echipaj de urgenta cu medic a mers la fata locului. In momentul in care a ajuns, taximetristul era deja decedat pentru ca plaga era la nivelul gatului cu lezarea vaselor mari. I-a fost sectionata artera carotida. Moartea s-a produs foarte rapid. Chiar si daca era un medic acolo, era foarte greu de salvat, daca nu imposibil", a spus Iancu Leonida.