Un tanar de 29 de ani din Bucuresti a murit dupa ce a fost injunghiat, sambata seara, pe bulevardul Timisoara din sectorul 6, au declarat, pentru Mediafax, oficiali din Politia Capitalei.

UPDATE 23:30 Un barbat de 37 de ani, principalul suspect in acest caz, este audiat duminica seara de politistii Serviciului Omoruri, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, informeaza Politia Capitalei.

Tanarul a incetat din viata la Spitalul Universitar, anchetatorii fiind in cautarea atacatorului, au declarat sursele citate.

El fusese adus la Unitatea de Primiri Urgente (UPU) a unitatii sanitare, insa medicii nu l-au putut salva.

Cazul a fost preluat de politistii Serviciului Omoruri si de procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti.

Potrivit surselor citate, in jurul orelor 20.00, tanarul se plimba cu prietena lui si ar fi intrat in conflict cu un barbat.

Tanara le-a spus politistilor ca, in urma unui schimb de replici dintre prietenul ei si respectivul barbat, acesta din urma ar fi scos cutitul si l-a lovit pe tanar in torace.

Un echipaj SMURD sosit de urgenta la fata locului l-a transportat pe tanar la Spitalul Universitar.

Reprezentantii SMURD au declarat pentru Mediafax ca tanarul a fost injunghiat foarte aproape de zona inimii si, pe drumul spre spital, a intrat in stop cardio-respirator.

UPDATE: Tanarul ucis sambata se intalnise cu cel care l-a injunghiat pentru o tranzactie cu etnobotanice

Tanarul ucis sambata seara pe bulevardul Timisoara din sectorul 6 s-ar fi intalnit cu cel care l-a injunghiat pentru o tranzactie cu etnobotanice, atat victima, cat si prietena sa, fiind sub influenta drogurilor la momentul respectiv, au declarat, pentru Mediafax, surse din Politie.

Din cauza etnobotanicelor consumate, Costel Lautaru, de 29 de ani, si prietena lui nu mai dormisera de cateva zile si s-au aflat mai mult pe strada in tot acest timp, dupa cum ar fi declarat tanara.

Sambata, tanarul si-ar fi dat intalnire cu un barbat, pentru a discuta despre cumpararea unor etnobotanice. Intalnirea a avut loc, in jurul orei 20.00, pe bulevardul Timisoara, unde, in urma unui conflict, barbatul a scos un cutit si l-a injunghiat pe Lautaru, le-a spus politistilor prietena acestuia, martora la eveniment.

La acel moment, tanarul ar fi fost si baut, au mai spus sursele citate.