Un avion de mici dimensiuni s-a prabusit in apropierea aerodromului Comana din judetul Giurgiu, in noaptea de sambata spre duminica. Pilotul aparatului de zbor, un barbat de 51 de ani, a decedat la spital, unde a fost transportat cu rani grave, transmite Mediafax.

Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Judetene Giurgiu, barbatul era singur in aparatul de zbor.

"Pilotul a fost grav ranit. La fata locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care l-a preluat pe barbat si l-a transportat la un spital din Capitala. Am fost anuntati in noaptea de sambata spre duminica, de o persoana, ca a cazut un avion de mici dimensiuni in apropierea aerodromului Comana, fiind vorba despre un aparat de zbor YR 5083. Pilotul avea 51 ani, era din Bucuresti, iar zborul se pare ca era neautorizat si a inceput cu decolare de pe aerodromul Clinceni. Pilotul a fost ranit grav, a suferit politraumatisme, soc traumatic, soc hemoragic, fracturi la bazin, picioare, gambe, ulterior a decedat la spital", a declarat purtatorul de cuvant.

Primele date arata ca barbatul era un pilot experimentat, iar cazul a fost preluat de catre procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, care urmeaza sa stabileasca daca tragedia a fost provocata de o defectiune tehnica sau o eroare umana.