Bucati din plafonul din rigips al unui mall din Arad s-au prabusit, sambata, pe o suprafata de cateva sute de metri patrati, martorii anuntand la 112 incidentul, in urma caruia nu ar fi inregistrate victime, relateaza Mediafax.

Potrivit martorilor aflati in mall-ul Galleria Arad, elemente din plafonul din rigips al centrului comercial s-au desprins de pe o lungime de zeci de metri, de la etajul al doilea al cladirii, bucatile cazand pe pardoseala de la parter.

Martorii au sunat la numarul de urgenta 112, insa au anuntat ca nu exista persoane ranite.

Angajatii de la serviciul de paza al mall-ului au izolat zona afectata, adica parterul cladirii unde au cazut bucatile de plafon, in timp ce sute de clienti au ramas la etajele superioare asistand la incident.

Pana la ora transmiterii acestei stiri, incidentul nu a fost sesizat Politiei si Ambulantei, dar Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Arad a trimis la fata locului o echipa de descarcerare, pentru orice eventualitate.

Mall-ul respectiv a fost inaugurat la sfarsitul anului 2011.