Mai multe vagoane ale 3 trenuri au luat foc sub Podul Grant din Capitala, a declarat, la B1 Tv, Daniel Vasile, purtator de cuvant ISU Bucuresti. Incendiul a afectat 5 vagoane, potrivit sursei citate. Cinci autospeciale ale pompierilor s-au deplasat la fata locului, iar alte doua sunt pe drum. Cele trei trenuri stationau pe linii secundare paralele si in ele nu se aflau calatori in momentul izbucnirii incendiului.

UPDATE (ora 18:05):Incendiul a fost lichidat, pompierii spun ca 11 vagoane de tren au fost afectate de flacari, potrivit B1 Tv.

CFR Calatori: Trei vagoane de calatori dezafectate, aflate in Gara Basarab, au luat foc joi. La aceasta ora, 5 autospeciale intervin pentru stingerea focului si evitarea extinderii incendiului asupra celorlalte garnituri. (sursa: Agerpres)

Purtatorul de cuvant al CFR, Oana Branzan, pentru Mediafax: Vagoanele care ard sub Podul Grant erau "niste carcase" din grupa tehnica Basarab, nu mai erau folosite in circulatie, iar in Gara de Nord traficul feroviar nu este afectat. "Cauzele izbucnirii incendiului nu se cunosc inca, dar circulatia trenurilor in Gara de Nord se desfasoara conform graficului", a spus Oana Branzan.

Purtatorul de cuvant al CFR a mai spus ca dupa stingerea incendiului se va face o ancheta pentru a se afla cauzele care au dus la producerea acestuia.

Incendiul s-a manifestat violent, cu flacara deschisa, in zona fiind degajat mult fum.