Un TIR inmatriculat in Republica Moldova, incarcat cu patru tone de role din hartie pentru bucatarie, a ars in totalitate, sambata dimineata, in apropiere de Vama Albita, dupa ce una dintre rotile autotrenului s-a blocat, provocand incendiul, anunta Mediafax. Potrivit Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Vaslui, autotrenul a luat foc in timp ce circula pe drumul national DN 28 Iasi - Husi, la aproximativ un kilometru de Punctul de Trecere a Frontierei Albita, in urma unei probleme aparute la sistemul de rulare al vagonului de transport marfa.

Practic, sabotii uneia dintre roti au ramas blocati, provocand scanteile care au aprins intreaga incarcatura din TIR.

Conducatorul auto, un cetatean din Republica Moldova in varsta de 49 de ani, a oprit imediat autotrenul si, dupa ce a decuplat capul tractor, a sunat la numarul de urgenta 112.

"In urma incendiului, intreaga incarcatura de patru tone de role pentru bucatarie a ars, avand in vedere natura marfii. Interventia pompierilor a durat aproximativ trei ore, insa fara ca traficul rutier prin zona sa fie blocat", a declarat purtatorul de cuvant al ISU Vaslui, Alina Poiana.

Autotrenul inmatriculat in Republica Moldova circula din municipiul Iasi spre Vama Albita, pe unde urma sa iasa din tara in cursul diminetii de sambata.