Alin Popa, patronul firmei de transport Edy Spedition si unul dintre cei mai bogati oameni din Romania, si-a pierdut viata, miercuri, intr-un accident de circulatie produs intre localitatile timisene Sag si Jebel, relateaza Agerpres.

Purtatorul de cuvant al Politiei Timis, Madalina Mezdrea, a declarat ca Popa s-ar fi angajat intr-o depasire periculoasa, izbindu-se frontal de un autotren (inmatriculat in Macedonia - n.r.), care venea din sens opus. Popa a decedat pe loc, iar soferul autotrenului a fost transportat la spital cu contuzii la cap.

Potrivit martorilor la accident, Mercedesul in care se afla milionarul de la Edy Spedition avea viteza foarte mare. Un sofer care se afla in spatele sau si care a vazut toata scena a relatat ca Mercedesul a incercat de mai multe ori sa intre in depasire, chiar si intr-o curba cu linie continua, si a incetinit doar cand a aparut un echipaj al Politiei.

In urma impactului, Mercedesul a luat foc, participantii in trafic au stins flacarile, dar soferul era deja mort.

Traficul rutier in zona este blocat, iar politistii au deschis o ancheta.

Alin Alexandru Popa (42 de ani) era patronul grupului de firme Edy, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata transportatorilor rutieri de marfa din Romania. In Topul Capital publicat anul trecut, Popa ocupa pozitia 52, cu o avere estimata la 120-125 de milioane de euro, potrivit portalului deBanat.ro. Originar din Brad, omul de afaceri era casatorit si avea un fiu.