O fetita de cinci ani din localitatea Copalau, judetul Botosani, a fost internata pe Sectia de pediatrie a Spitalului Judetean de Urgenta 'Mavromati' in coma alcoolica, relateaza Agerpres.

Potrivit medicilor, micuta a baut jumatate de litru de vin pe care il gasise in locuinta familiei sale.

Ulterior, fetita a cazut pe podeaua casei, fiind gasita de tatal sau, care a sunat de urgenta la Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA).

"Fetita era in coma etanolica, de grad III. Evolutia pacientei este buna", a declarat vineri, pentru Agerpres, medicul Daniela Amarandei de la SJA.

Cadrele medicale isi manifesta ingrijorarea fata de numarul ridicat de cazuri de coma alcoolica la copii.