Doua autoturisme de lux furate din tari vest-europene si repuse in circulatie prin sistemul "clona" au fost descoperite intr-un container din Portul Constanta Sud Agigea, politistii stabilind ca masinile au fost aduse din Ucraina si introduse in Romania prin punctul de trecere a frontierei Oancea, relateaza Mediafax.

Politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Porturi Maritime din cadrul Politiei Romane au identificat si anihilat o retea care scoatea din tara autoturisme de lux furate din Europa prin Portul Constanta Sud Agigea.

Potrivit unui comunicat al Politiei Judetene Constanta, vineri, ofiterii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Porturi Maritime cu sprijinul Serviciului Roman de Informatii, Directia Judeteana Constanta au identificat un container in Portul Constanta Sud Agigea, in care se aflau doua autoturisme de lux inmatriculate in Ucraina.

In urma investigatiilor, politistii au stabilit ca masinile respective au fost aduse din Ucraina si introduse in Romania prin punctul de trecere a frontierei Oancea de la granita cu Republica Moldova, de catre un cetatean rus si de doi moldoveni. Acestea ajungeau apoi in Portul Constanta si de aici plecau catre diverse destinatii.

Autoturismele erau furate din tari vest-europene si repuse in circulatie prin sistemul "clona". Astfel, anchetatorii au stabilit ca autoturismele cu aceste date de identificare si caracteristici tehnice nu au parasit niciodata teritoriul ucrainean si in prezent circula pe strazile din Kiev.

Prin aceasta metoda, in anii 2010-2011, membrii grupului au mai adus in tara cinci astfel de autoturisme respectiv doua marca Lexus, doua masini BMW si o Toyota.

Grupul infractional organizat este constituit din trei cetateni ucrainieni, doi moldoveni si un cetatean rus.

Cele doua autoturisme descoperite in Portul Constanta au fost confiscate, iar politistii continua cercetarile pentru a stabili intreaga activitate infractionala a persoanelor implicate.