De la o catedrala din Belfast la o nava din frigurosul Atlantic de Nord, mii de persoane comemoreaza un secol de la scufundarea celebrului vas de croaziera RMS Titanic, relateaza Associated Press.

In Belfast, capitala Irlandei de Nord si locul unde a fost construit Titanicul, mii de persoane vor asista sambata la un concert la Waterfront Hall si la o slujba de comemorare la Catedrala Sf. Ana.

La bordul vasului de croaziera MS Balmoral, care reface traseul Titanicului, pasagerii si membrii echipajului vor organiza ceremonii la locul dezastrului, la 400 de mile (640 km) de coasta insulei Newfoundland, acolo unde i se va alatura alta nava de croaziera, Journey.

Pachebotul de lux Titanic a fost construit in Belfast in mai 1911. Nava a plecat din Southampton pe 12 aprilie si s-a scufundat, dupa coliziunea frontala cu un iceberg, la 14 aprilie 1912. Peste 1.500 din cei 2.223 pasageri au murit in urma tragicului accident.

Nava fusese construita de Harland Wolff si avea o greutate estimata la 52.310 tone. Construirea Titanicului s-a inscris intr-un fel de competitie intre inginerii englezi. Recordurile de greutate fusesera realizate pana atunci de vasele Lusitania si Mauretania, de 31.550 si respectiv 32 937 tone.

Plecarea Titanicului a fost urmarita cu sufletul la gura de intreaga lume. Cele 1500 de victime au platit un pret ultrapiperat pentru calatoria in lumea umbrelor: pasagerii de la clasa I au platit 75.000 de dolari pe un bilet, iar cei de la clasa a III-a 1.300 de dolari.

Rezonanta catastrofei a atins dimensiuni internationale si este uriasa mai ales din 1985 incoace, de cand a fost descoperita epava navei, de catre oceanograful Robert Ballard.

Industria cinematografica a exploatat la maximum acest subiect cutremurator. Exista deja 20 de ecranizari dintre care 2 au iesit pe piata in 2000. Cea mai rasunatoare ramane deocamdata varianta lui James Cameron din 1997, care a fost distinsa cu 11 premii 'Oscar' si care a avut incasari de 1,8 miliarde de dolari. Varianta 3D a ecranizarii lui James Cameron a fost lansata in luna martie 2012, potrivit Agerpres.