Aeroportul Transilvania din Targu Mures a fost evacuat vineri dupa-amiaza dupa ce a fost descoperit un bagaj suspect, informeaza conducerea institutiei, citata de Agerpres.

"Vineri, in jurul orei 13.20, in zona publica a terminalului Aeroportului Transilvania Targu Mures au fost identificate un bagaj si o haina suspecte. Trupele speciale de pirotehnisti ale SRI s-au mobilizat in timp record si au demarat procedura de evacuare si izolare a zonei, inclusiv a birourilor personalului angajat la aeroport. S-a trecut la verificarea angajatilor si a persoanelor aflate in perimetrul public al aeroportului pentru identificarea posesorului bagajului suspect. Proprietarul bagajului si hainei a fost identificat si verificat, intreaga procedura incheindu-se la ora 14.00", se arata intr-un comunicat de presa al Aeroportului Transilvania.

Conducerea unitatii aeroportuare a precizat ca zborurile programate pentru ziua de vineri nu au fost afectate de procedura de evacuare si izolare a perimetrului public din jurul terminalului unde a fost descoperit bagajul suspect.