O persoana si-a pierdut viata si alte patru au fost ranite in urma unui accident rutier care a avut loc duminica pe DN 72 Ploiesti-Targoviste in zona Crangul lui Bot, transmite Agerpres.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Prahova, Marina Dinu, in urma accidentului in care au fost implicate doua autoturisme o persoana a decedat si patru au fost ranite, acestea fiind transportate la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti cu ambulante SMURD si cu ambulante apartinand Serviciului Judetean de Ambulanta Prahova.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, Raluca Brezeanu, din primele cercetari efectuate la fata locului a rezultat faptul ca unul dintre autoturismele implicate in eveniment a intrat pe contrasens lovind un alt autoturism care circula regulamentar.

Traficul in zona in care s-a produs accidentul este restrictionat.