Femeia din Brasov care si-a ucis bebelusul de sase luni, apoi i-a transat cadavrul si-a motivat gestul prin versete biblice, spunandu-le anchetatorilor ca l-a oferit jertfa lui Dumnezeu, a declarat un procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul pentru Minori si Familie, potrivit Mediafax.

UPDATE Monica Iudeanu a fost arestata preventiv pentru 29 de zile.

Femeia a fost adusa, sambata, la ora 12.30, la Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov, iar dupa aproximativ trei ore magistratii au emis mandat de arestare preventiva, pentru 29 de zile, pe numele acesteia.

Avocatul femeii a facut recurs la decizia magistratilor, acesta urmand sa se judece la Curtea de Apel Brasov.

La ora transmiterii acestei stiri, Monica Iudeanu este dusa in arestul Politiei Judetene Brasov.

Potrivit procurorului Marcian Aldea de la Parchetul de pe landa Tribunalul pentru Minori si Familie (TMF) Brasov, femeia a declarat anchetatorilor ca si-a ucis copilul pentru a-l oferi jertfa lui Dumnezeu.

"Pe perioada anchetei, femeia a invocat versete biblice din Vechiul Testament care spun ca 'daca il iubesti pe Dumnezeu, iubeste-l pe aproapele tau si ofera-l jerfa'", a afirmat, sambata, procurorul.

Femeia a fost retinuta in noaptea de vineri spre sambata, dupa mai multe ore de audieri, unde a declarat ca cei doi copii mai mari erau acasa in momentul comiterii crimei, ea trimitandu-i insa pe acestia in alta camera.

Potrivit purtatorului de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov, Lucretia Teleki, femeia a primit mandat de retinere pentru 24 de ore, ea urmand sa fie prezentata instantei cu propunere de arestare preventiva pentru omor deosebit de grav.

La audieri, femeia de 27 de ani a declarat ca cei doi copii mai mari, un baiat de opt ani si o fetita de noua ani, erau acasa in momentul comiterii crimei, insa i-a trimis intr-o camera din spate si le-a spus sa nu iasa de acolo pana nu ii va chema ea.

"Cei doi copii mai mari erau acasa, insa nu au asistat la scena", a spus Teleki.

Baiatul de opt ani este cel care si-a sunat tatal, Iosif Iudeanu (38 ani), pe telefonul mobil si l-a chemat acasa, barbatul fiind plecat la Ghimbav, la parintii lui, impreuna cu ceilalti trei copii, cu varste cuprinse intre trei si sase ani.

Femeia va fi examinata de un medic psihiatru

Monica Iudeanu va fi examinata si de un medic psihiatru, iar in functie de rezultatul examinarii se va stabili daca femeia a actionat cu discernamant sau nu.

"Dupa ce va fi examinata de medic se va stabili daca era in deplinatatea facultatilor mintale cand a facut atrocitatea. Daca va fi gasita ca a actionat fara discernamant, atunci probabil va fi internata intr-un ospiciu si nu va face inchisoare. Au fost cazuri de genul acesta cand s-au comis fapte grave, iar autorii au fost gasiti fara discernamant si au ajuns la ospiciu", a mai spus purtatorul de cuvant al Parchetului TMF Brasov.

In locuinta femeii, anchetatorii au descoperit pasaje din Bibilie scrise de mana pe pereti, insa acest lucru este ceva obisnuit la penticostali, potrivit sursei citate.

Monica Iudean va fi transportata in cursul zilei de luni la Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici" din Bucuresti, pentru a fi expertizata de un medic psihiatru, care sa stabileasca daca era in deplinatatea facultatilor mintale, a mai spus procurorul Marcian Aldea.

Raportul medico-legal in cazul bebelusului ucis, care a fost finalizat sambata, a aratat ca moartea acestuia a fost violenta, prin decapitare cu un satar.

Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, capul a fost gasit intr-o punga, iar trupul in alta punga, ambele fiind puse intr-o plasa de rafie.

Brasoveanca si-a ucis, vineri, bebelusul de sase luni, apoi l-a taiat in mai multe bucati si l-a pus in pungi de plastic. Ea a fost gasita de sotul ei, in jurul orei 15.00, barbatul fiind cel care a chemat Politia.

Iosif si Monica Iudeanu mai au sase copii - cinci baieti si o fata.

Familia Iudeanu locuiste in Piata Sfatului nr. 13 din Brasov, intr-o cladire formata din doua corpuri - unul cu o camera si bucatarie, iar celalalt compus din doua camere si o bucatarie. Nici femeia, nici barbatul nu au ocupatie.

Potrivit vecinilor, barbatul mai lucreaza cu ziua, insa nu are un venit constant, familia, care apartine cultului penticostal, traind din ajutoarele primite de la Biserica Penticostala. Tatal sustine ca vrea sa-si creasca singur copiii, cu ajutorul parintilor sai, care locuiesc in Ghimbav si care au o situatie materiala foarte buna.

Monica Iudeanu urmeaza sa fie prezentata sambata magistratilor Tribunalului pentru Minori si Familie Brasov cu propunere de arestare preventiva pentru omor deosebit de grav.