Un avion cu 48 de calatori la bord a iesit de pe pista, luni, pe Aeroportul din Craiova, dupa ce a derapat din cauza zapezii cand incerca sa decoleze, informeaza Mediafax. Pasagerii cursei cu destinatia Timisoara sunt in siguranta.

Potrivit directorului Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, avionul, care trebuia sa decoleze la ora 10:15, a incercat sa plece la ora 11:00, insa nu a reusit.

"In momentul in care avionul se pregatea sa decoleze, din cauza zapezii a derapat si a iesit de pe pista, in dreapta. Pasagerii care urmau sa plece la Timisoara sunt in siguranta", a declarat directorul Mircea Dumitru.

Mediafax informeaza ca, la ora 12:23, pasagerii erau in sala de asteptare.