Doi turisti s-au ratacit, duminica, in masivul Bucegi, zece salvamontisti si jandarmi montani cautandu-i de peste o ora, transmite Agerpres.

Potrivit sefului Serviciului Salvamont Busteni, Gheorghe Haiduc, turistii care s-au ratacit in zona cunoscuta sub numele de Valea Spumoasa-Magheru din Bucegi au solicitat ajutor printr-un apel la serviciul de urgenta 112, acesta fiind mai apoi redirectionat catre salvatorii montani.

Zece salvamontisti si jandarmi montani au plecat pe munte in cautarea celor doua persoane, insa operatiunea este ingreunata de traseul extrem de periculos, de intuneric, dar si de faptul ca turistii nu au putut oferi detalii cu privire la locul in care se afla.