A impresionat de-a lungul unei cariere de excepție, iar așteptările fanilor săi sunt acelea că Roger Federer va reveni pe teren și va mai putea ridica măcar o dată trofeul de la Wimbledon. Starul elvețian împlinește luni 41 de ani, iar momentul în care va fi din nou pe teren se apropie.

Roger Federer la Laver CupFoto: CLIVE BRUNSKILL / Getty images / Profimedia

Ajuns la vârsta de 41 de ani, Fedex ​nu a mai disputat un meci oficial de peste un an de zile (de la Wimbledon 2021), problemele de sănătate dându-i mari bătăi de cap (trei operații la genunchi).

Roger Federer a anunțat deja că va reveni pe teren, deși la vârsta lui, mulți mari jucători de tenis erau de mult retrași.

Elvețianul va participa la Laver Cup, alături de Rafael Nadal, Novak Djokovic sau Andy Murray, în perioada 23-25 septembrie 2022 la Londra.

În octombrie, Federer va evolua la turneul „de casă” de la Basel, competiție pe care a câștigat-o de nu mai puțin de 10 ori.

Cine este Roger Federer

A urcat pentru prima dată pe locul 1 mondial în data de 2 februarie 2004, iar de-a lungul carierei a stat pe cea mai înaltă poziție timp de 310 săptămâni.

Are 1251 de victorii și 275 de înfrângeri, iar titlurile ATP sunt în număr de 103. Dintre acestea, 20 sunt de Grand Slam (mult timp, un record pentru tenisul mondial).

A adunat doar din premiile din tenis $130.594.339, iar la nivel de popularitate este, cel mai probabil, cel mai iubit jucător din istoria sportului alb.

A încheiat pe locul 1 anul în cinci rânduri: 2004, 2005, 2006, 2007 și 2009.

Roger Federer, unul dintre marii campioni ai tenisului mondial: