​​2.500 de hectare de viţă-de-vie, 4 crame şi o capacitate de stocare de 35 de milioane de litri. Aşa arată, în cifre, scara la care se desfăşoară activitatea JIDVEI, cel mai mare producător de vinuri din România. O afacere începută de familia Necşulescu acum 20 de ani, care a marcat începutul viticulturii moderne în Podgoria Târnave.

Crama Jidvei Foto: JIDVEI

Oamenii potriviţi, la locul potrivit. România deține, la ora actuală, a cincea cea mai mare suprafață cultivată cu viță-de-vie și una dintre cele mai mari producții de vin din Europa (locul 6). În plus, în ţara noastră se înregistrează una dintre cele mai mari valori ale consumului de vin pe cap de locuitor din lume. Locul perfect pentru a construi o afacere de succes.

Situată chiar în inima Transilvaniei, podgoria Jidvei - răspândită pe 2.500 de hectare - este cea mai mare podgorie cu proprietar unic din România și din Europa. Cele patru crame, situate la Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu, dispun de o capacitate de stocare impresionantă de peste 35 de milioane de litri și de unele dintre cele mai moderne tehnologii din România. De asemenea, Jidvei este și cel mai mare producător de vinuri cu Denumire de Origine Controlată (DOC) din țară, având în portofoliu o gamă variată de produse - vinuri liniștite, vinuri spumante, vinars și must.

Realizări

Datorită modernizării, tehnologizării și a orientării către performanță, în ultimii zece ani, vinurile Jidvei au primit peste 500 de medalii la cele mai prestigioase competiții internaționale de profil din întreaga lume - 144 de medalii de aur, 191 de medalii de argint și 169 de medalii de bronz și mențiuni. Toate aceste realizări au fost posibile printr-o dezvoltare constantă și prin eforturile financiare realizate, precum și prin investiții majore în tehnologie de ultimă generație.

În 2019, Owner's Choice Ana Sauvignon Blanc 2018 și Jidvei Fetească Regală 2009 au fost singurele vinuri din România distinse cu Marea Medalie de Aur la Concours Mondial de Bruxelles. Cu aceste distincții, Jidvei devine primul producător de vinuri din România care obține această performanță extraordinară la una dintre cele mai prestigioase și riguroase competiții internaționale.

Pionier în România în ceea ce privește inovația și implementarea noilor tehnologii, Jidvei deține cea mai mare cramă gravitațională din Europa - Crama Tăuni - și prima din țară, prima mașină de plantat prin GPS din Europa, primul sistem de vinificație complet computerizat și prima școală privată de viță-de-vie. Mai mult, Grupul Jidvei a făcut cele mai mari investiții din sectorul vitivinicol din România, de peste 100 de milioane de euro.

Istoria Jidvei

1949 - Este înființată Întreprinderea Agricolă de Stat Jidvei, un prim pas spre ceea ce va deveni, 50 de ani mai târziu, compania Jidvei.

1999 - Are loc privatizarea IAS Jidvei și înființarea actualei companii Jidvei, marcând printr-un amplu program de retehnologizare și modernizare trecerea la o nouă etapă de dezvoltare, o etapă a viticulturii și oenologiei moderne în podgoria Târnave.

2005 – Jidvei înființează prima școală privată de viță-de-vie din România, cu o suprafață de 17 hectare, fiind singurul deținător de plantații bază din țară, cu cea mai mare capacitate de vițe altoite produse anual.

2010 –Fondată acum 10 ani, Asociația Jidvei – Viitor prin Educație este implicată în viața comunității din Jidvei și împrejurimi. Asociația susține financiar activități culturale și sportive și oferă sprijin pentru numeroase grădinițe și școli, burse acordate elevilor și studenților care provin din medii defavorizate, precum și acelora cu rezultate excepționale.

2014 – Grupul Jidvei construiește Crama Tăuni, care este prima cramă gravitațională din România și cea mai mare din Europa.

2016 – Jidvei este printre primii producători de vin din lume care folosește dopuri bio, 100% reciclabile.

2017 – Directorul complexului de vinificație Jidvei sărbătorește producerea a peste 200.000.000 de sticle de vin în cadrul companiei.

2019 – Jidvei celebrează cei 20 de pasiune și respect pentru arta vinului prin lansarea la nivel național a unei campanii de comunicare. „Primul loc e doar primul pas” este mai mult decât un slogan, este un mesaj inspirațional menit să ne reamintească fiecăruia dintre noi că orice vis începe cu dorința și curajul de a face primul pas, iar împlinirea acestuia implică pasiune, dedicare și curaj.

Produse

Jidvei are unul dintre cele mai diversificate portofolii de produse de pe piața vinului din România, variind de la vinuri liniștite la vinuri spumante, vinars și must. Cu peste 59 de etichete în portofoliul său, Jidvei produce vinuri care sunt grupate generic în două categorii: vinuri cu Indicație Geografică - Dealurile Transilvaniei (1958) și vinuri cu Denumirea de Origine Controlată. Diversitatea gamelor arată și preocuparea continuă pe care compania o are pentru inovația în materie de vin și de gusturi.

În 2012, compania a lansat cele două game de vinuri exclusiviste: Mysterium și Owner’s Choice - Ana și Maria. În anii cu recoltă excepțională, Jidvei produce Eiswein, un vin desert prețios obținut din strugurii lăsați pe vița-de-vie pentru a fi recoltați la începutul iernii.

De peste 60 de ani, Jidvei produce prin metoda tradițională vinuri spumante care se disting prin prospețime, finețe și echilibrul texturii. În spiritul vechilor tradiții din Transilvania, Jidvei produce distilate din vin - Vinars Jidvei VS și VSOP. Obținute din soiuri nobile și învechite în butoaie de stejar, acestea sunt renumite printre iubitorii de vinars.

Dezvoltare

În ultimii doi ani au fost finalizate la Crama Jidvei două proiecte majore, în valoare de peste 6 milioane de euro: o nouă linie de îmbuteliere izobarică de 7.000 de sticle/oră, aceasta permițând și îmbutelierea vinurilor spumante și frizzante. Celălalt proiect a avut ca scop creșterea capacității de stocare a liniei de fermentare la temperaturi controlate cu peste 2,5 milioane litri și o nouă secțiune ultra-modernă de răcire cu o capacitate de peste 2 milioane litri.

Preocuparea pentru problemele de mediu și dorința constantă de a utiliza în mod eficient resursele s-au materializat în 2018 prin dezvoltarea unui program în valoare de 1,5 milioane de euro. Grupul Jidvei a investit în modernizare și retehnologizare, achiziționând echipamente avansate, cum ar fi instalația de corecție a Ph-ului apei și demineralizare. Situată în fermele viticole Jidvei, această instalație produce apă cu Ph modificat, care ajută la reducerea utilizării agenților împotriva bolilor și dăunătorilor, contribuind astfel la o dezvoltare durabilă.

Sustenabilitatea și principiile ergonomice au stat la baza modernizării laboratorului nostru de analiză și control al vinului, printr-un amplu proiect finalizat în 2019. Combinând expertiza tehnică și inovația arhitecturală, laboratorul, dotat cu sisteme inteligente de ventilație, oferă spații care necesită un consum minim de energie în timpul activităților.

În 2019, Jidvei a demarat și modernizarea Cramei Bălcaciu, un proiect important care a presupus achiziția unei coloane de distilare de 40.000 litri/24 ore și a unei linii automatizate de îmbuteliere de 3.000 de sticle/oră.

Astăzi, Jidvei nu este doar cel mai cel mai mare producător de vinuri din România, este și o mare familie care aduce laolaltă o echipă de profesioniști dedicați, parteneri și colaboratori și, bineînțeles, pe toți cei care iubesc vinurile Jidvei.