​Mii de programe de studiu în UK și din alte nouă țări vor fi prezentate de instituțiile de învățământ din străinătate, la cel mai important târg educațional al începutului de an – World Education Fair (WEF), pe 28 februarie în Timișoara, 29 februarie-1 martie, la București, 2 martie în Constanța și pe 4 în Galați.

World Education FairFoto: IntegralEdu

Cu 9980 de studenți înscriși în marea lor majoritate la programe de licență, românii reprezintă a șasea cea mai mare comunitate de studenți UE din Marea Britanie, mai numeroși decât studenții proveniți din Irlanda sau Polonia. Mai mult, datele publicate recent arată că numărul aplicațiilor studenților români la universități din Marea Britanie a ajuns la 2750 la începutul anului. “Chiar și în contextul actual, nivelul de interes pentru studiile în Marea Britanie se menține ridicat. În 2019, datele oficiale înregistrau 2800 de aplicanți în aceeași perioadă.

Chiar dacă există o ușoară scădere, o considerăm nerelevantă, având în vedere că în 2018 s-au înregistrat 2540 de aplicanți. În același timp, cel puțin pentru anul în curs, semnalele mediului academic sunt pozitive, iar statul britanic menține împrumuturile de studii acordate studenților români și din restul Uniunii Europene, atât pentru programele de licență, cât și pentru cele de master. Mai mult, ediția WEF din această primăvară continuă parteneriatul cu British Council, reprezentanții instituției oferind participanților informații suplimentare în ceea ce privește evoluția educației în Marea Britanie, în actualul context politic și economic”, declară Ana Maria Papp, Business Development Manager, IntegralEdu.

De altfel, semnale încurajatoare vin și din zona liceelor britanice, iar la WEF va fi prezent Oxford International College, recunoscut ca fiind numărul 1 în Marea Britanie, din punct de vedere al rezultatelor obținute de elevi după absolvire. Kings Education, un alt grup renumit de licee a fost prezent recent în România pentru a oferi o serie de burse de studiu, dintre care una ce acoperă integral taxa de studiu. Reprezentanții liceelor vor fi prezenți la București, la târgul educațional din acest week-end.

Ca destinații de studiu, Olanda se află în continuare pe locul al doilea în topul preferințelor tinerilor români și este posibil ca în contextul politic actual, la nivelul UE, numărul aplicațiilor să crească. La aceasta va contribui și decizia luată recent de Olanda care are în vedere înjumătățirea taxei de școlarizare în primul an universitar, ajungând la suma de 1072 euro, pentru studiile de licență.

Finanțări de studiu de peste 4 milioane lire sterline obținute cu ajutorul consultanților educaționali IntegralEdu

La nivelul domeniilor de studiu, tendința este ca tinerii români care studiază în străinătate să se îndrepte tot mai mult către sectorul așa numit “STEM” (Science, Technology, Engineering, Mathematics). Față de anii trecuți, din ce în ce mai multe universități încep să pună accent pe programe de studiu în domeniul Ecologiei și Waste Managementului, având în vedere creșterea masivă de locuri de muncă în acest domeniu, în ultimii ani. “Chiar dacă cei mai mulți tineri români aleg domeniile STEM pentru studii în afară, au crescut în ultimii ani și aplicațiile în domenii precum: psihologie/științe cognitive, istorie/filosofie, business în zona IT.

De asemenea, la nivelul IntergralEdu se înregistrează din ce în ce mai multe cereri pentru sectorul hospitality management, atât pentru Olanda, cât și pentru Elveția, țara unde se află cele mai prestigioase instituții academice de turism la nivel mondial. Oricare ar fi destinațiile preferate sau domeniul de studiu ales, îi sfătuim pe toți tinerii și familiile acestora ca, în acest proces, să își aleagă un consultant educațional care să le ghideze traseul.

Consultanții educaționali sunt profesioniști conectați cu zeci de universități și profesori din străinătate și sunt antrenați să ofere soluțiile cele mai potrivite pentru cineva care își dorește să studieze în afară. În plus, consultanța are în vedere și alegerea unui domeniu de studiu potrivit pentru fiecare, dar și un sprijin în alegerea soluțiilor de finanțare a studiilor. Spre exemplu, doar în perioada 2018-2019, consultanții educaționali au ajutat tinerii care au apelat la IntegralEdu să obțină finanțări ale studiilor în UK de peste 4 milioane de lire sterline”, explică Ana Maria Papp.

Taberele de fotbal cu antrenorii F.C. Arsenal, printre ofertele cu priză la public la târgul din acest week-end. Germania, printre preferințele părinților români ca destinație de EduTabere

Pe lângă universități, la WEF vor fi prezente zeci de organizații care oferă tabere educaționale (EduTabere) în întreaga Europă, dar și în Statele Unite sau Canada. Exportise Summer School, una dintre cele mai renumite instituții organizatoare de tabere din UK, va fi prezentă la WEF cu oferte de tabere educaționale pentru copiii pasionați de fotbal și care se vor pregăti cu antrenori locali de la Arsenal, simțind astfel pe pielea lor experiența jocului la unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din lume. Prețul pentru o astfel de tabără în UK poate ajunge și la 1500 lire sterline, pe săptămână. Ofertele de tabere sunt variate, costurile pornind de la 700 lire/săptămână în UK, 1000 euro/săptămână în Portugalia sau 1600 franci/săptămână în Elveția.

„Taberele în străinătate pentru copii reprezintă o tendință din ce în ce mai prezentă în ceea ce privește petrecerea timpului în vacanțe, contribuind la dezvoltarea educațională și relațională a tinerilor. Practicarea limbilor străine în paralel cu activitățile educative și recreative reprezintă una dintre cele eficiente metode de învățare și pregătire, atât în perspectiva unor studii academice în străinătate, dar și ca experiență de viață pentru un tânăr. Pe lângă Marea Britanie, una dintre cele mai populare destinații este Germania. Tot mai mulți părinți încep să își trimită copiii în tabere din Germania, având în vedere creșterea afinității românilor pe zona germanofonă”, explică Raluca Niculae, Manager Departament Licee, IntegralEdu.

Peste 80 de instituții de învățământ din afara țării vor fi reprezentate la târgul educațional – World Education Fair, la hotel Radisson Blu în weekend-ul 29 februarie - 1 martie. Pe lângă Marea Britanie, vor fi prezente la eveniment și instituții de învățământ din Olanda, Belgia, Germania, Elveția, Portugalia, Polonia, Canada. World Education Fair se mai organizează la Timișoara (28 februarie), Constanța (2 martie) și Galați (4 martie).

Cei interesați să participe la World Education Fair se pot înscrie online pe www.worldeducation.ro sau direct la birourile de înregistrare din cadrul evenimentului. Participarea este gratuită.