Viitorul educațional al copilului este o problemă care îți dă din ce în ce mai mult de gândit? Încerci să-i oferi cele mai bune sfaturi, dar te temi să nu fii subiectiv? Viitorii studenți își pun întrebări despre ce universitate să aleagă, ce specializare, ce oportunități îi va oferi aceasta pe viitor, însă, de cele mai multe ori, nu pot găsi răspunsurile cele mai potrivite de unii singuri, fiind sufocați de o multitudine de oferte educaționale ale universităților din țară sau din afara țării.

Universitatea olandeză Fontys ajunge la Galați și București în această lună Foto: IntegralEdu
  • Unde și când se țin? Participarea este gratuită.

Dacă nu puteți găsi împreună soluțiile cele mai potrivite, atunci aveți nevoie de un consultant educațional, care să vină în sprijinul familiei, mai ales dacă în discuțiile cu copilul se pune des problema studiilor în străinătate.

Universitatea olandeză Fontys ajunge la Galați și București în această lună

Un consultant educațional reușește să conecteze orice tânăr care are aspirații în ceea ce privește studiile în străinătate cu cea mai potrivită universitate, cu oferta care i se potrivește cel mai bine. Consultanții organizează periodic întâlniri cu reprezentanți ai universităților din străinătate, atât în cadrul târgurilor, dar și separat, organizând workshop-uri, lecții demo sau prezentări dedicate unei universități sau unui program de studiu. Spre exemplu, IntegralEdu, Consultantul numărul 1 pentru studii în străinătate, îi găzduiește în luna noiembrie pe reprezentanții de la Fontys University of Applied Sciences din Olanda, pentru două sesiuni de cursuri demonstrative la Galați și București. Cursurile au ca principal scop familiarizarea copiilor de liceu cu formatul de studiu la o universitate de științe aplicate din Olanda.

Evenimentele vor avea loc în data de 22 noiembrie în Galați, între orele 16:00 – 19:00, la hotel Vega, sala de conferință, etaj 1 și în data de 23 noiembrie, în București, în intervalul orar 14:00-17:00, la hotel Novotel, sala Marseille. Acestea vor fi structurate sub forma a două cursuri demonstrative în domeniul IT și al Afacerilor Internaționale, susținute de doi îndrumători din partea Fontys University of Applied Sciences. Participarea la workshopuri este gratuită și se face pe bază de înregistrare, în limita locurilor disponibile, completând formularul online de pe pagina evenimentelorsau direct la consultantul educațional IntegralEdu. De asemenea, toți participanții sunt rugați să aibă la ei un laptop sau o tabletă, pentru că va fi nevoie de research și se va lucra în echipă.

Fontys University of Applied Sciences, cea mai mare universitate din Olanda, oferă 28 de programe universitare și 9 programe masterale, în limba engleză

Universitatea de Științe Aplicate Fontys a fost înființată în anul 1992, prin asocierea a 5 instituții de învățământ superior din sudul Olandei. Ca rezultat al acestei asocieri, Fontys este în prezent cea mai mare instituție de învatamant superior din Olanda.

Aceasta dispune de campusuri universitare ultramoderne în Eindhoven, Tilburg și Venlo și oferă 28 de programe universitare de licență, plus 9 programe de master, în limba engleză, în domeniile tehnologiilor informaționale, economiei, științelor sociale, educației și sănătății publice.

Evoluțiile tehnologice, sociale și economice influențează și schimbă lumea din jurul nostru, acum și în viitor. Fontys este o instituție care aduce o contribuție importantă la aceste schimbări necesare, armonizând nevoile prezente ale studenților cu cele ale lumii viitorului.

Astfel, în cadrul Fontys studenții au posibilitatea de a lucra la proiecte în colaborare instituții și corporații din domeniu, pentru a se adapta la cerințele pieței muncii din fiecare domeniu de studiu.

Pe lângă furnizarea de cunoștințe în zona specifică a programului de studiu, programele sunt concentrate pe dezvoltarea personală a studenților, punând baza pe creativitate, antreprenoriat și zona tehnică.

Studenți cu 50 de naționalități prezenți în campusul din Venlo al Universității Fontys

În cadrul campusului din Venlo al Universității Fontys, există, în prezent, studenți cu peste 50 de naționalități, universitatea acordând o atenție sporită față de studenții internaționali. Campusul din Venlo oferă tuturor studenților posibilitatea să urmeze cursuri de limbi străine, adaptate la nivelul fiecărui participant. De asemenea, accentul este pus pe programele cu mobilitate de studiu, instituția beneficiind de peste 100 de parteneriate cu universități din întreaga lume.

Prin accesarea unui program de studiu al Fontys Venlo University of Applied Sciences, studenții beneficiază de prelegeri susținute de cadre didactice de alte naționalități pentru adaptarea programelor de studiu la cerințele pieței internaționale. Practic, un student Fontys este un student universal, chiar dacă ativitatea didactică se petrece într-unul din campusurilor din Olanda. Conectarea la nivel mondial a universității permite oricărui student să aibă acces la informații și spațiu didactic din orice colț al lumii.

Cei interesați să participe la demo-lessons sau să acceseze programele de studiu de la Fontys University of Applied Sciences, pot contacta firma de consultanță educațională IntegralEdu.