Elveția este recunoscută a avea unul dintre cele mai bune sisteme educaționale din lume și este una dintre cele mai tolerante, prospere, eco-friendly țări și... lista de atribute la superlativ poate continua. Totodată, a fost numită din nou drept ‘cea mai bună țară din lume’, în Best Countries report 2019. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care din ce în ce mai multe familii din România se orientează spre Elveția pentru studiile gimnaziale și liceale ale copiilor, dar și pentru cele universitare.

St CharlesFoto: Spoon Media

Studiile din Elveția aduc numeroase avantaje în viața copilului, atât pe plan personal, cât și pe plan academic și profesional. Printre ele sunt și multilingvismul, multiculturalitatea și dezvoltarea multilaterală, de la cele mai fragede vârste. Sunt patru limbi străine oficiale în Elveția: franceza, germana, italiana și retoromana, iar cele mai multe dintre școli predau în cel puțin două limbi străine, printre care și engleza. Atfel, copiii învață mai multe limbi străine, în mod simplu și natural.

Sisteme educaționale în Elveția

Sistemul elvețian de învățământ este descentralizat și autonom și are reputația de a fi unul dintre cele mai bune din lume. Constituția Elveției deleagă cantoanelor autoritatea asupra sistemului de învățământ. Astfel, alături de programul de studiu elvețian, Swiss Matura, există și multe alte programe educaționale internaționale precum GCSE și A-Level, IB, Abitur, High School Diploma, French Baccalaureat.

Două școli elvețiene, Saint-Charles și Pré Fleuri, vor avea reprezentantul și directorul de admitere, pentru o zi în București, la Artmark, pentru a discuta cu familiile interesate de studii gimnaziale și liceale.

Collège & Lycée Saint-Charles

Înființată în 1897, Collège & Lycée Saint-Charles este o școală privată din Elveția, care se distinge printr-un sistem de valori inspirat de umanism. Aici, cunoștințele și individul sunt în prim plan, iar școala face tot ce este posibil pentru a face din elevii săi viitori adulți – cetățeni ai lumii. Saint-Charles încurajează și susține curiozitatea și sentimentul de toleranță și libertate, și caută în mod constant un echilibru între tradiție și avangardă. Totodată, școala are o locație excelentă, în Porrentruy, din regiunea elvețiană Jura, o zonă sigură și cu o calitate excelentă a vieții.

Școala are un curriculum complet, de la HarmoS pana la Maturité, French-English Maturité, cu Swiss Matura și IB. Programele IB sunt recunoscute în întreaga lume și urmăresc să ofere studenților competențe care să le permită să evolueze într-o lume multiculturală și interconectată. Școala se mândrește cu foarte mulți elevi care au absolvit universități de prestigiu din întreaga lume.

International Alpine School Pré Fleuri

International Alpine School Pré Fleuri este destinată pentru elevii mai mici, învățând copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 13, veniți din toate colțurile lumii.

Conceptul educațional al școlii este centrat pe respectarea valorilor tradiționale și pe autenticitate. Pré Fleuri încurajează personalitatea unică a fiecărui copil, însoțindu-l pe parcursul dezvoltării, ghidată fiind de valorile profund umane, păstrându-și o minte deschisă, respectul și capacitatea de ascultare a nevoilor copilului.

Campusurile școlilor sunt excelent dotate cu toate cele necesare studiului la standarde elvețiene, precum și cu o mulțime de terenuri de joacă și de sport, inclusiv terenuri de tenis, de golf, fotbal, volei, tenis de masă și piscină.

Școlile organizează și tabere de vară, unde copiii pot testa experiența învățământului în Elveția, pot practica sporturile pe care le-ar face și în școală și pot vedea cât de mult li se potrivește întreg tabloul academic și cultural.

Părinții la distanță, monitorizarea la îndemână

Mulți părinți se întreabă cum vor putea monitoriza activitatea zilnică a copiilor sau cum se vor descurca aceștia când vor avea nevoie de ajutor.

Fiecare copil are un tutore academic, care îi urmărește evoluția pe toate planurile, îl ajută să se integreze și să aleagă ce i se potrivește, îl îndrumă cum să se pregătească și îi oferă sprijinul necesar în caz de urgențe. Tutorele este din cadrul școlii. Părinții pot monitoriza activitatea copiilor prin sisteme online și prin tutore.

Gimnaziu sau liceu în Elveția? Vino și află direct de la reprezentantul școlilor

Faptul că Elveția are un sistem educațional de top este indubitabil, însă dacă ai nevoie de mai multe detalii, poți veni pe 3 aprilie 3019, la Artmark (Palatul Cesianu-Racoviţă) în București, la un eveniment informal, de seară, organizat pentru părinții interesați de studii gimnaziale sau liceale în Elveția. La eveniment va fi prezent Mark Silverstein, Head of International Admissions and Marketing al Saint-Charles și Vice Chairman al Pre Fleuri Alpine International School.

Evenimentul este o introducere în sistemul elvețian de învățământ, cu discuții deschise cu Mark Silverstein, o familiarizare cu mediul academic și cu mediul social în care se dezvoltă și se formează copiii, un cocktail relaxat, cu și despre educația de elită în Elveția.

Participarea la eveniment se face doar pe bază de confirmare în prealabil la consultanții IntegralEdu, organizatorii evenimentului, online pe pagina evenimentului sau la Raluca Niculae, Manager Dept. Licee în Străinătate, raluca@integraledu.ro, 0737 069 008.