Un an de studentie la medicina in Paris. Cum sunt tratati studentii de catre doctori, care este relatia student-pacient si ierarhia dintr-un spital francez

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Joi, 24 ianuarie 2013, 17:35 Actualitate | Studenti in strainatate


​Laura Anghel
Foto: Arhiva personala
​Laura Anghel (29 de ani) a absolvit in 2008 Facultatea de Medicina "Carol Davila" din Bucuresti, iar anul patru de facultate l-a facut la Paris, la Universitatea Rene Descartes, in cadrul unei burse Erasmus. "In momentul de fata am inceput anul 4 de rezidentiat, in cazul meu primul an de cardiologie" in Bruxelles, a povestit aceasta pentru HotNews.ro, intr-o scrisoare despre "peripetiile vestice". "Obisnuita sa fiu tratata ca a cincea roata la caruta in tara, sa fiu in postura de studenta ce sta dupa medic si ii asculta explicatiile, am avut un adevarat soc in momentul cand mi-au pus un dosar in mana si m-au trimis sa vad pacientul", spune Laura Anghel despre experienta de student in anul IV la medicina la Paris.
Citeste mai jos scrisoarea integrala trimisa de Laura Anghel:

"Povestea peripetiilor mele vestice incepe in toamna anului 2005, pe 19 septembrie, cand am luat avionul catre Paris…

Am plecat atunci cu o bursa Erasmus pentru 9 luni. Incepeam anul 4 de medicina (dintr-un total de 6). Imi aduc si acum aminte impresiile din prima zi: cat de mare putea fi aeroportul din Paris (mi-a luat o ora sa inteleg ca in aeroport exista un autobuz care face ture in cerc intre terminale si pe care trebuia sa-l iau pentru a ajunge la statia de autobuze pentru a merge in oras…); in autobuz oamenii spuneau "pardon", "va rog", "multumesc", nu se imbranceau, ba chiar suradeau; am vazut pentru prima oara de aproape oameni de culoare.

In prima luna in Paris m-am simtit precum un amnesic: oamenii imi vorbeau, imi spuneau ce aveam de facut din punct de vedere administrativ, dar nu intelegeam nimic. A functiona intr-un sistem diferit cere timp: intai trebuie invatat vocabularul: CROUS, CAF, resto U, lingerie, RER, apoi legaturile dintre termeni: acte si conditii pentru alocatia familiala, rolul asigurarii de sanatate complementare care e obligatorie, pasii ce trebuie facuti pentru a obtine viza de sedere…

Apoi am descoperit spitalul.
Ma simteam ca pe o nava spatiala: totul era de o curatenie exemplara, aproape nou, dar mai ales cu o dotare normala in vest, dar uimitoare pentru tanara studenta venita din est:
calculatoare peste tot, totul era informatizat (arhive, analiza de sange, dosarul pacientului), pacientii erau examinati in camere individuale, de unde nu lipsea nimic (chiuveta, produse de dezinfectie, o etajera-turn cu comprese, truse etc) ma simteam ca si cum as fi calatorit in timp!

Apoi am descoperit partea invizibila, dar chiar mai importanta: modul lor de a functiona!

Obisnuita sa fiu tratata ca a cincea roata la caruta in tara, sa fiu in postura de studenta ce sta dupa medic si ii asculta explicatiile, am avut un adevarat soc in momentul cand mi-au pus un dosar in mana si m-au trimis sa vad pacientul!
Ei bine, la ei, studentul nu e spectator plictisit de care fug doctorii ocupati, ci un actor, un pion important din sistem. In afara de cazurile grave in care trebuie facut ceva imediat si care sunt vazute direct de doctori mai experimentati, toti pacientii sunt vazuti mai intai de studenti. Ei sunt cei care fac dosarul initial, pe care-l discuta apoi cu medicii (care vin si reexamineaza pacientul, ii pun intrebari cheie etc.) – deci studentul e responsabilizat, face parte dintr-o echipa si invata mult mai mult caci e direct interesat de cazul pacientului “sau”.

Tot in Franta am descoperit si placerea muncii in echipa.
Aceasta idee ca fiecare are rolul lui, ca fiecare isi aduce contributia, ca nu exista inferioritate ori superioritate date de postul ocupat sau de titlul de pe ecuson – spre exemplu cand lucram pe ambulanta, soferul era responsabil de securitatea echipei si a pacientului si inclusiv medicii mari cu experienta il ascultau in aceasta privinta; pompierii si soferul de ambulanta decideau de cum un pacient era scos din casa (targa, scaun, schela etc.), iar medicul decidea daca monitorizarea permanenta era necesara sau putea fi intrerupta, daca pacientul trebuia imobilizat sau nu etc... o adevarata munca de echipa.

Iar ca urmare oamenii se apreciau ca oameni, se respectau reciproc, si deveneau prieteni si in afara orelor de program. Nu trebuie inteles ca toata lumea se tragea de sireturi si ca nu exista organizare ori ierarhie. Din contra, sefii erau foarte apreciati, caci ajunsesera acolo dovedind de ce sunt capabili (in sensul bun al cuvantului :P) Exista o ierarhie care respecta nivelul fiecaruia, dar si o ierarhie in care fiecare isi castiga locul (presupun, sau cel putin sper, ca ultima propozitie e un adevar general valabil si ca oriunde, daca dovedesti ca esti capabil, esti apreciat).

Un alt lucru pe care l-am invatat in lunile petrecute la Paris a fost sa ma bucur de viata, sa incetez sa mai alerg, “j’ai appris a prendre le temps” n-am idee cum as putea traduce pastrand sensul intact. Oamenii alergau mai putin, gaseau timp pentru o cafea la o terasa la soare in drum catre lucru. Un bun obicei pe care l-am capatat acolo a fost sa am mereu o carte in geanta: stau la o coada… citesc cateva randuri/pagini si nu ma mai enervez ca doamna de la ghiseu nu pare sa se grabeasca si mai si face conversatie cu fiecare client. In mijloacele de transport aproape toata lumea citea… pe scaun, in picioare, pe scarile rulante etc.

Ce m-a socat in sensul negativ era felul lor de a fi atat de calmi si fara stress, ca intarziau mai mereu
– la cursuri jumatate dintre studenti ajungeau rand pe rand in primul sfert de ora… asa ca era mai mereu galagie la inceput. Pe de alta parte, era un pic si in functie de cum isi organiza fiecare “zona de influenta”: la stagii nu indrazneam sa intarzii ca intram in plin raport de dimineata si-mi venea sa intru in pamant, caci toti erau prezenti – si nu te certau, doar o privire sau o ironie fina erau de ajuns.

Au fost 9 luni absolut superbe! Sa nu va imaginati ca totul a mers ca uns! Nici pe departe! A fost foarte greu. Dar memoria omului e impresionanta, caci retine mai ales ce-i frumos si placut. Insa memoria mamei nu uita cum ii tresarea inima de fiecare data cand fata ei o suna de acolo de departe si-si mai varsa focul. Ea mi-a adus aminte o data, intr-o discutie, cat de greu mi-a fost, mai ales la inceput, cum ma simteam pierduta, si singura, si neputincioasa.

Ce-am invatat din experienta aceasta?! Foarte multe! M-am descoperit pe mine intr-un sistem in care m-am simtit apreciata, integrata si incurajata sa evoluez. Am invatat sa ma bucur de viata in fiecare clipa, sa ma opresc si sa privesc in jur, sa zambesc.

Cand m-am intors in tara ma simteam capabila sa mut muntii, insa sistemul si mentalitatea romaneasca au reusit sa-mi taie aripile.

Despre "acasa" vazut cu ochii unui roman intors din afara si despre diferentele dintre Franta si Belgia... in episoadele urmatoare :);)

Scurta prezentare

Ma numesc Laura Anghel, am 29 de ani, sunt originara din Braila si am absolvit Facultatea de Medicina "Carol Davila" Bucuresti, promotia 2008. Anul patru de facultate l-am facut la Paris, Universitatea Rene Descartes, in cadrul unei burse Erasmus (2005-2006).

Cazarea
  • Am stat intr-un camin studentesc – acolo nu se ocupa fiecare facultate de camine, ci un organism central CROUS care distribuie locurile – acelasi organism se ocupa si de restaurantele universitare (cantine). Caminul in care am stat era aproape nou si erau de fapt apartamente cu una sau doua camere in care stateam cate 2 sau 3 (deci baie in apartament plus un colt gen bucatarie). Dezavantajul era localizarea – undeva in nord, intr-un cartier mai marginas, dar linistit, departe de campusul universitar. E drept ca eram cam numai straini, insa ne-am inteles foarte bine intre noi (ca sa nu mai zic de petrecerile ce se incingeau)

Despre stagii
  • Un alt mic detaliu de care aproape uitasem – in spitale nu se vine cu halatul de acasa, ci totul se gaseste deja in spital si-apoi tot "spitalul" se ocupa de spalat, etc. (departamentul care se ocupa cu gestiunea halatelor se numeste "lingerie")
  • In ceea ce priveste spitalele am lucrat in Cochin (urgente si cardiologie) si pe salvare SMUR (baza fiind la spitalul Necker). Stagiile erau de 3 luni. In general programa era organizata pe poli si se facea un stagiu plus 3 cursuri teoretice (ex: cardiologie-pneumologie-urgente ca si cursuri teoretice, iar ca stagiu studentii era impartiti intre sectii de cardiologie-pneumologie-urgente).
  • E drept ca sistemul nu permitea trecerea prin absolut toate stagiile, insa prin suficiente pentru a avea cunostinte de baza temeinice; in plus in 3 luni de zile studentii erau bine integrati in echipa, puteau sa se implice cu adevarat in rutina zilnica si sa invete, sa evolueze, iar acolo chiar daca sectia avea un anumit specific, pacientul era tratat pentru toate patologiile active (plamani, inima, digestiv etc) fie pe baza unor protocoale de baza, fie prin cerere de aviz de specialitate; deci ca paleta de patologii tratate, stagiile nu era deloc limitate.
Doi ani mai tarziu, m-am intors in Franta, de data aceasta in calitate de medic rezident de anul 1 (am dat examenul de rezidentiat direct in Franta, in calitate de student an terminal la medicina intr-o tara membra a Uniunii Europene). Am stat 6 luni la Dijon si 6 la Auxerre (2008-2009).

Citeste si:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















32285 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    Medicina in Romania (Joi, 24 ianuarie 2013, 18:30)

    Gryphus [utilizator]

    in Romania studentii la medicina sunt tratati la fel ca pacientii din spitalele romanesti: stau internati timp de 6 ani, impreuna cu cate 3-4 colegi, in saloane insalubre numite camere de camin.
    • +8 (8 voturi)    
      fiecare primeste ceea ce merita... (Joi, 24 ianuarie 2013, 20:46)

      Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      daca ar vrea sa fie tratati altfel ar fi tratati altfel.

      dar daca isi aleg reprezentanti pupincuristi (care ajung toti la fundeni sau sub conducerea unuia din rectorat, decanat).


      mizeria societatii din roMANIA este predata pe bancile scolii (meditatii, sex, pile) .
  • +5 (5 voturi)    
    Munca in echipa si Respecul (Joi, 24 ianuarie 2013, 20:35)

    Milan_P [utilizator]

    Munca in echipa si Respectul in Franta conteaza enorm de mult! Foarte bine descris, reflecta cu totul realitatea si o spun din propria experienta.
    Tot asa student din Romania plecat cu o bursa Erasmus in Lyon (insa pe domeniul ingineriei) care acum isi traieste viata in Franta si nu regreta decizia luata si greutatiile trecute la inceput perioadei!
  • +5 (5 voturi)    
    Cata dreptate are dra Pantazi! (Joi, 24 ianuarie 2013, 20:46)

    goodgirlgonemad [utilizator]

    Traiesc in Franta de 2 ani si ceva si am avut marele noroc sa nasc aici si ghinionul de a-mi rupe un ligament la genunchi si norocul de a ma opera si de a face recuperarea tot aici. nu intru in detalii, totul este asa cum a descris d-ra, poate chiar mai mult, asigurarile sociale de sanatate si complementare chiar functioneaza iar daca tu, ca pacient, vrei tu, musai, sa-i multumesti doctorului sau asistentelor (pentru ca altfel nimeni nu se asteapta la nimic in plus de la tine), aici se practica sa scrii personal, cateva cuvinte de multumire pe o felicitare.
  • +1 (1 vot)    
    m-am grabit, vroiam sa spun, (Joi, 24 ianuarie 2013, 20:48)

    goodgirlgonemad [utilizator]

    cata dreptate are dra Laura Anghel.
  • +3 (3 voturi)    
    istanbul (Vineri, 25 ianuarie 2013, 9:04)

    trient0 [utilizator]

    felicitari pt drumul ales in viata d-ra doctor, pacat ca profesionisti tineri si capabili ca tine sfarsesc sa-si traiasca visele pe alte meleaguri. cat despre contactul cu sistemul medical francez, poate merita impartasit mai mult subiectul. sunt convins ca ai avut experiente personale de neuitat, atat in franta cat si in principatele adiacente.
  • +3 (3 voturi)    
    locuiesc in Spania de 3 ani (Vineri, 25 ianuarie 2013, 9:45)

    readysteadygo [utilizator]

    si situatia e foarte asemanatoare cu ceea ce am citit aici. Ce m-a uimit si pe mine foarte tare este faptul ca nimeni nu "alearga". Toata lumea este relaxata in tot ceea ce face, asteptarea la coada, condus masina etc. Iar asta se rasfrange automat si asupra ta ca o psihoterapie. Aspectul negativ este insa lipsa de punctualitate...
  • +3 (3 voturi)    
    sistemul medical romanesc (Vineri, 25 ianuarie 2013, 18:00)

    vlad.pe [utilizator]

    Am o prietena care a terminat acum 2 ani rezidentiatul, a facut un stagiu de 6 luni in Belgia, i-a placut foarte mult dar a hotarat sa se intoarca in tara desi i se oferise post acolo.
    Aici, dupa un an de zile, traieste cu 800- 1.000 ron (max. 10 mil. lei vechi) pe care ii primeste pentru cele 2 garzi de 24 de ore, făcute in fiecare saptamana in cadrul spitalului Floreasca.
    Nu va puteti imagina ce frustrare o incearca acum la varsta de 30+ ani când dupa 6 ani de facultate + 4-5 ani de rezidentiat a ajuns sa munceasca pentru 250Euro, cam cat e chiria pentru o garsoniera in Bucuresti.
    Cand s-a intors in tara spera sa-si gaseasca de munca in sectorul privat dar sunt foarte putine locuri, iar in sectorul public nu se mai fac angajari.
    De multe ori am auzit-o spunând ca a fost o greseala sa dea la Medicina si sa se intoarca in tara, imi povestea ca la Floreasca trebuie sa facă faţă cersetorilor, betivilor si tiganilor care fac scandal când vin la urgente in UPU, ca noaptea trebuie sa doarma intr-o camera rece la subsol, pe un pat tare de bracardier, ca sa nu mai zic ca la baie nu este hartie igienica si ca nici măcar o bucata de sapun nu gasesti.
    In aceste conditii cum ii poti cere unui proaspat absovent de facultate de medicina sa rămână in Romania ?, cand se simte ultimul om in ziua de salariu, cu cei 250E .. la varsta de 30 de ani .., iar o femeie de serviciu sau taximetrist cu 12 clase castiga de 3-4 ori mai mult ca tine ..
    • 0 (0 voturi)    
      se poate repara (Sâmbătă, 26 ianuarie 2013, 13:25)

      toro [utilizator] i-a raspuns lui vlad.pe

      Greseala ei o fost ca nu o ramas acolo unde o primit loc de munca, dar nu o fost o greseala sa faca scoala. Si inca ceva, pana in 40 de ani se poate pleca caci perioada chiar grea e de vreo 2 ani. Dupa aia, daca iti place munca shi nu te intereseaza capra vecinului, esti ca si integrat.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by