Naționala României a susținut deja primul antrenament la Wurzburg, în fața a 3.500 de suporteri, iar Federația Română de Fotbal a prezentat marți adversarele „tricolorilor” de la Campionatul European din Germania.

Echipa nationala de fotbal a BelgieiFoto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

Tricolorii debutează la turneul final contra Ucrainei, apoi vor juca împotriva Belgiei și Slovaciei, într-o grupă ce pare echilibrată dar care are favorită reprezentativa lui Tedesco, scrie FRF.

Ucraina a ajuns la Euro 2024 după două baraje

Ucraina s-a alăturat ultima grupei noastre după ce a obținut biletele pentru EURO 2024 în urma celor două baraje, 2-1 în Bosnia-Herțegovina și 2-1 cu Islanda. Dar va fi și primul nostru adversar în Germania!

Selecționer este Serhiy Rebrov (49 ani), care a pregătit anterior Dinamo Kiev, Al Ahli, Ferencvaros și Al Ain iar din iunie 2023 este pe banca reprezentativei pentru care, ca jucător, a disputat 75 de meciuri marcând 15 goluri.

Ucraina a ajuns la barajul EURO 2024 terminând pe 3 într-o grupă cu Anglia și Italia pe primele poziții, deasupra Macedoniei de Nord și Maltei. Până azi, tricolorii au disputat 6 meciuri contra vecinilor, cu 3 victorii în dreptul nostru și două în palmaresul ucrainenilor, un meci încheiat la egalitate.

Vedetele lotului convocat de Rebrov pentru turneul final pot fi considerați Dovbyk și Tsygankov (Girona), Zinchenko (Arsenal), Lunin (Real Madrid), Mudrik (Chelsea) și Yarmolenko (Dinamo Kiev).

>> Ladislau Boloni nu este optimist înainte de Euro 2024 - Cât de departe crede că ar putea ajunge tricolorii la competiția din Germania

Belgia, o forță chiar dacă în tranziție

Belgienii se află cumva în schimb de generații, dar statutul lor de forță continentală nu pare a fi afectat de această perioadă.

Selecționer este Domenico Tedesco (38 ani), un tehnician italo-german care a pregătit anterior Erzgebirge Aue, Schalke 04, Spartak Moscova și RB Leipzig. Este din februarie 2023 în funcție.

Belgia a fost în preliminariile EURO 2024 câștigătoarea învinsă (6 victorii și 2 remize) a unei grupe din care au mai făcut parte Austria, Suedia, Azerbaidjan și Estonia. Iar atacantul Romelu Lukaku a fost golgheterul acestor preliminarii!

În palmaresul lor cu România descoperim 11 meciuri disputate, cu 4 victorii pentru tricolori și două rezultate de egalitate înregistrate. Ultimele două confruntări au fost un amical în 2011 la Liege, pierdut de noi, 1-2, și un amical în 1999, 1-0 la București.

E greu să selectezi doar câteva vedete reprezentative din lotul Belgiei, reprezentativă cu o arie de selecție impresionantă calitativ și cantitativ. Totuși, trebuie remarcați De Bruyne, Doku (Man City), Lukaku (Roma), Openda (RB Leipzig) și Trossard (Arsenal).

>> Euro 2024: Pierdere importantă pentru una dintre favorite - Un titular al Barcelonei ratează turneul final

Slovacia, răpusă la limită doar de lusitani

Francesco Calzona, un italian de 55 de ani este selecționerul Slovaciei, cel care anterior preluării acestei naționale, în august 2022, a activat doar ca antrenor secund în țara natală pentru Perugia, Alessandria, Sorrento, Empoli, Cagliari și Napoli. În acest sezon a pregătit, în paralel, și pe Napoli în Serie A!

Slovacia merge la EURo după locul 2 într-o grupă câștigată de Portugalia, peste Luxemburg, Islanda, Bosnia-Herțegovina și Liechtenstein. Linie de clasament în preliminarii cu 7 victorii, o remiză și două înfrângeri, ambele la limită, cu lusitanii.

Avem 11 meciuri disputate până acum contra slovacilor, cu 5 victorii pentru tricolori și 5 remize, o singură înfrângere, un 0-1 la Bratislava, amical din 1942.

Poate cei mai importanți jucători ai adversarilor noștri sunt Skriniar (PSG), Lobotka (Napoli), Hancko (Feyenoord), Duda (Verona) și Dubravka (Newcastle), informează FRF.

>> Selecționerul Poloniei clarifică situația lui Robert Lewandowski, accidentat cu doar câteva zile înainte de începerea Euro 2024

Programul României la EURO 2024

  • Luni, 17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (München, 16:00)
  • Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Köln, 22:00)
  • Miercuri, 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00).

*Partidele vor fi LiveBLOG pe HotNews.ro.

Grupele turneului final al Euro 2024

Grupa A: Germania, Ungaria, Scoția, Elveția

Grupa B: Spania, Albania, Croația, Italia

Grupa C: Anglia, Danemarca, Slovenia, Serbia

Grupa D: Franța, Austria, Olanda, Polonia

Grupa E: Belgia, România, Slovacia, Ucraina

Grupa F: Portugalia, Turcia, Cehia, Georgia.

>> Clasamentul celor mai bine plătiți selecționeri de la EURO 2024 - Locul ocupat de Edi Iordănescu

>> Edi Iordănescu, îndemn către suporteri înainte de EURO 2024 - Ce a spus despre prelungirea contractului