Global Technical Group, liderul pe piaţa din România în dezvoltare de software şi furnizare de soluţii tehnologice pentru eficientizarea clădirilor şi a infrastructurilor de securitate, a vândut pachetul majoritar de acțiuni către Abris Capital Partners.

Sorin Vladescu, Marius BarladeanuFoto: Tuca Zbarcea & Asociatii

Țuca Zbârcea & Asociații a acordat servicii de asistență juridică Global Technical Group, în contextul unei tranzacții prin care grupul de companii fondat de Fadi Rida și Mihai Stănescu a încheiat cu succes procesul de atragere a unui fond de investiții cu capital privat, susținut de investitori internaționali de renume, prin transferul pachetului majoritar de acțiuni către Abris Capital Partners.

Mandatul Țuca Zbârcea & Asociații a inclus consultanță privind aspect specifice de drept societar și comercial, fuziuni și achiziții, dreptul concurenței, proprietate intelectuală și IT, drept bancar, fiscalitate, dreptul muncii, precum și asistență pe parcursul negocierilor condițiilor de încheiere a acestei tranzacții. Coordonarea echipei de avocați a fost asigurată în principal de Sorin Vlădescu, Avocat asociat și Marius Bârlădeanu, Managing Associate al Țuca Zbârcea & Asociații. Din echipă au mai făcut parte avocați cu o experiență solidă, precum Nisa Jecu, Managing Associate; Andreea Oprișan, Managing Associate; Raluca Sănucean, Managing Associate; Șerban Pâslaru, Avocat asociat; Bogdan Halcu, Managing Associate și Nicoleta Tudor, Associate.

"Suntem încântați de succesul acestui proiect pe parcursul căruia am avut prilejul să colaborăm cu doi antreprenori vizionari, dedicați dezvoltării propriei echipe și planurilor de expansiune regională, precum și dezideratului de a oferi servicii și soluții de cea mai înaltă calitate. Cu siguranță nivelul de experiență și expertiză al fiecăruia dintre avocații Țuca Zbârcea & Asociații a reprezentat un argument solid al selecției noastre ca și consultant al Global Technical Group și, totodată, un fundament pe care s-a putut edifica o construcție juridică amplă și complexă, caracteristică proceselor de fuziuni și achiziții", a declarat Marius Bârlădeanu, Managing Associate al Țuca Zbârcea & Asociații.

În urma cooptării Abris Capital Partners ca și acționar majoritar, societățile Global Technical Group se vor concentra pe dezvoltarea regională a platformelor proprii de soluții tehnice integrate și pe extinderea aplicării lor către noi sectoare, precum și pe continuarea creșterii afacerii prin mobilizarea vastei expertize tehnice în design, instalare, mentenanță și operațiuni.