În cazul achitării sumelor solicitate de către partea civilă în procesul penal până la primul termen de judecată, limitele de pedeapsă se reduc la jumătate.
- pedeapsă potrivit legii evaziunii fiscale care nu poate să fie o amendă, ci doar închisoare;
- penalitate specifică infracțiunii, adăugată celorlalte sancțiuni fiscale pe care le-ar plăti și un contribuabil ce nu se află în situația de a fi încălcat legea penală.
Se adaugă tabloului represiv și mecanismele de agravare a răspunderii rezultate din intrarea în vigoare a noului Cod penal, directe (regimul sancționator al concursului de infracțiuni – e.g. în cazul săvârșirii faptei în grup organizat) sau indirecte (imposibilitatea coborârii pedepselor sub limitele speciale ca efect al noilor reguli de individualizare judiciară a pedepselor sau limitarea câmpului de aplicare al măsurilor alternative la pedeapsa închisorii).
Apărările de fond în cauzele de evaziune fiscală nu sunt foarte accesibile, din varii motive, cele mai multe derivând din înghețarea procedurii administrativ-fiscale de contestare a obligațiilor suplimentare stabilite prin ceea ce, în sens larg, s-ar putea numi auditări fiscale, într-un moment anterior exercitării controlului jurisdicțional (suspendare până la soluționarea cauzei penale).
Mai mult, contribuabilul este subiectul procedurii fiscale inițiate pentru aceleași sume, astfel că începe o sarabandă fără sfârșit pe teme cum ar fi identificarea titularului obligației de plată, a titlului de creanță valabil (decizia de impunere sau hotărârea judecătorească din penal), a calității contribuabilului în procesul penal de autor, complice sau parte responsabilă civilmente ș.a.m.d.
Conform datelor unui raport din anul 2015 al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, România era depășită doar de Coreea în ce privește regimul sancționator al evaziunii fiscale, acolo pedeapsa putând fi închisoarea pe viață, în cazuri grave și "la egalitate" cu Chile.
Studiul jurisprudenței instanțelor de drept comun din Franța relevă însă o deosebită preocupare pentru proporționalitatea pedepsei și respectarea principiului ne bis in idem, pedepsele aplicate fiind de 15 luni închisoare cu suspendare și amendă de 30.000 euro pentru obligații de 154.370 euro TVA și 163.183 euro impozitul pe profit (Hotărârea pronunțată la 12 septembrie 2014, Curtea de Apel Versailles RG 13/04106) sau 6 luni închisoare suspendată și o amendă de 20.000 euro pentru un deficit al declarațiilor impozabile în materie de TVA în cuantum total de 485.276 euro pentru exercițiul financiar 2005 și de 179.807 euro pentru exercițiul financiar 2006 (Curtea de Apel din Aix-en-Provence, hotărâre pronunțată la 4 mai 2011). Printr-o hotărâre pronunțată la 19 ianuarie 2009, Curtea Penală din Marsilia a declarat acuzatul vinovat de participarea activă la o fraudă de tip carusel și a dispus condamnarea la optsprezece luni de închisoare și o amendă de 75.000 euro.
Articolul 216 bis din Codul de procedură penală reglementează tranzacția penală extinsă - inclusiv în cauzele penale de fraudă fiscală -, astfel că este permis contribuabilului și procurorului să încheie un acord cu scopul de a se ajunge la o soluție de încetare a procesului penal, cu condiția plății unei sume către Trezoreria publică.
Celelalte infracțiuni sunt declarația necredincioasă și omisivă, declarațiile false, neplata taxelor reținute la sursă și TVA sau compensarea fără drept. Aceste fapte nu sunt sancționate, în conformitate cu art. 13 din Decretul-lege nr. 74 din data de 10 martie 2000, în cazul în care, înainte de dezbaterile în primă instanță, datoriile fiscale sunt achitate în totalitate (plata taxelor, dobânzi și penalități). Sancțiunile penale și sancțiunile administrative nu pot fi combinate, iar procesul penal și procesul fiscal se desfășoară independent, nici unul dintre cele două procese neputând fi suspendat (art. 20).
Situația fiscală va fi considerată regularizată atunci când contribuabilul a procedat la recunoașterea integrală și plata datoriei fiscale, înainte ca administrația fiscală să fi fost informată despre inițierea acțiunilor de verificare sau investigație care au condus la determinarea datoriile fiscale supuse regularizării sau, în cazul în care nu au avut loc astfel de acțiuni, în fața procurorului public sau a reprezentantului administrației regionale sau locale, cu consecința împiedicării urmăririi penale.
În sfârșit, conform unui studiu din anul 2017 realizat de Parlamentul European privind capacitatea statelor membre de a lupa împotriva faptelor penale de natură fiscală s-a constatat că toate statele membre aplică regimuri de sancționare bazate pe măsuri de descurajare sub forma amenzilor ridicate și posibila închisoare, fie ca sancțiune unică, fie împreună cu schemele non-represive de conformitate.
Întrucât sancțiunile administrative fiscale pot să răspundă acelorași scopuri fundamentale ca sancțiunile penale (suferință și reeducare), s-a subliniat riscul încălcării principiul ne bis in idem cu privire la aplicarea simultană a Codului fiscal și a Codului penal, dacă statul impune pedepse fiscale și penale pentru aceleași fapte.
III. Lipsa remediilor. Proiecte
Efectele se observă atât în gradul redus de colectare a sumelor cu care a fost păgubit bugetul național prin fapte de evaziune fiscală, cât și în costurile ridicate determinate de procedurile administrative sau judiciare necesare pentru antrenarea răspunderii vinovaților.
Astfel, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 (infracțiunea vizează rambursările, restituirile sau compensările necuvenite în materia TVA) și art. 9 din Legea nr. 241/2005, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală. Dacă plata se face până la terminarea cercetării judecătoreşti, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale.
Proiectul a fost criticat, cu motivarea că ar fi înlăturat efectul disuasiv al pedepselor, cu consecința încurajării faptelor penale, că ar introduce instituții nereglementate în cadrul normelor penale și/sau procesual penale (cu referire la sancțiunea de 20% din baza impozabilă și la transformarea pedepsei suspendate sub supraveghere în pedeapsă cu închisoarea cu executare), că ar încălca principiile constituționale privind egalitatea în fața legii și independenței judecătorului și că ar prezenta vicii de tehnică legislativă.
Efectul disuasiv al sancțiunilor trebuie apreciat chiar în termenii consacrați la nivel european, regula fiind aceea că orice sancțiune, inclusiv în materie penală, trebuie să fie proporțională, efectivă și disuasivă. Nu este real faptul că persoanele potențial beneficiare ale dispoziției de modificare nu ar mai fi pedepsite, deoarece acestea rămân obligate la plata penalității de cca. 30% pe an reglementată în Codul de procedură fiscal ca derivând din comiterea infracțiunii, la fel cum vor suporta, suplimentar, sarcina de 20% din valoarea taxelor eludate. La un cuantum al prejudiciului de 500.000 euro, sancțiunea ar fi de 100.000 euro, plus 180.000 euro pentru fiecare an de la data săvârșirii faptelor. Pentru situația achitării sumelor cu depășirea primului termen de judecată, se aplică și o amendă penală.
Nu există nicio rațiune pentru care privarea de libertate să fie apreciată ca descurajantă, în detrimentul privării de proprietate, ambele restrângeri având efect disuasiv.
Punerea în discuție a egalității în fața legii în contextul dat ar presupune că există și alte tipuri de fapte penale, pedepsite cu un cumul de sancțiuni penale, ai căror autori să aibă un tratament diferit față de persoanele care au comis evaziune fiscală. Altfel, regimul sancționator este aplicabil tuturor subiecților care se află în situații identice.
Reglementarea nu constituie o noutate, având în vedere conținutul art. 10 din Legea nr. 241/2005, anterior modificărilor operate prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care impunea soluții similare în cazul prejudiciilor achitate de până la 50.000 euro, dispoziții similare regăsindu-se și în privința altor infracțiuni reglementate de Codul penal, cum ar fi abandonul de familie - art. 378.
Concluzionând, propunerea legislativă reprezintă un remediu comparabil cu cele existente în alte state europene pentru înlăturarea disproporționalității pedepselor prevăzute de legislația națională în materia evaziunii fiscale, ce răspunde interesului public de colectare eficientă a taxelor și contribuțiilor legal datorate și păstrează caracterul disuasiv al pedepselor esențialmente pecuniare constând în obligații de plată majorate substanțial. Beneficiul măsurilor alternative la închisoare nu poate fi acordat decât ca urmare a plății efective a sumelor sau a unui angajament asumat sub sancțiunea unor pedepse privative de libertate.
Un articol semnat de Manuela Gornoviceanu, Managing Associate al Țuca Zbârcea & Asociații