Vestea adoptarii de catre Parlament a proiectului de lege privind reglementarea activitatii de telemunca ar trebui sa reprezinte un motiv de bucurie pentru angajatori, avand in vedere asteptarile indelungi ale acestora de a avea un cadru legal pentru utilizarea flexibila a resurselor umane si diminuarea costurilor asociate organizarii unor locuri de munca.
La o privire mai atenta, insa, proiectul de lege risca sa dezamageasca. In primul rand pentru ca prevederile acestei viitoare legi nu reprezinta, de fapt, o noutate, stiind ca in Codul muncii existau deja reglementari similare cu privire la munca la domiciliu. In al doilea rand, pentru ca proiectul de lege nu pare sa rezolve problemele de ordin practic pe care le implica prestarea activitatii de catre salariati in afara locurilor de munca organizate de angajator.
Este adevarat ca munca la domiciliu, astfel cum este reglementata in Codul muncii inca din 2003, era definita prin raportare la desfasurarea de catre salariat a sarcinilor de serviciu exclusiv de acasa si nu din orice alte spatii, asa cum pare sa implice conceptul mai larg de telemunca. Cu toate acestea, Codul muncii nu interzicea expres folosirea unui mix intre munca la domiciliu si cea la sediul angajatorului sau intr-un alt spatiu din afara sediului angajatorului, nefiind, deci, nici pana acum exclusa posibilitatea ca salariatii sa lucreze si din alte spatii decat propriul domiciliu.
Sigur, reglementarea expresa a conceptului de telemunca ca fiind forma de organizare a muncii prin care salariatul isi indeplineste atributiile specifice functiei, ocupatiei sau meseriei in alt loc decat locul de munca organizat de angajator, este bine-venita.
Pe de alta parte, insa, potrivit proiectului de lege, contractul individual de munca al telesalariatului va trebui sa prevada in mod expres, intre altele, locul sau locurile desfasurarii activitatii de telemunca, precum si programul in cadrul caruia angajatorul este in drept sa verifice activitatea telesalariatului si modalitatea concreta de realizare a controlului. Altfel spus, desi teoretic telesalariatul si-ar putea exercita atributiile din orice loc in care ar avea acces la internet, in concret aceste locuri vor trebui prestabilite la data semnarii contractului de munca sau a actului aditional referitor la telemunca.
Practic, noutatea fata de actuala reglementare care impunea prestarea muncii de la domiciliu ar consta in aceea ca partile pot agrea si asupra altor locuri decat domiciliul salariatului (e.g. cafenele, restaurante sau chiar parcuri). In concret, insa, din moment ce locurile din care ar urma sa se presteze munca trebuie mentionate in mod expres in contract, mult asteptata flexibilizare a raporturilor de munca ramane o iluzie.
Provocarea cea mai mare in materia muncii in afara spatiilor organizate si aflate sub supravegherea angajatorului ramane gestionarea problemelor legate de sanatatea si securitatea in munca.
Desi noul proiect de lege prevede faptul ca, prin contractul de munca incheiat cu telesalariatul ar urma sa se stabileasca inclusiv responsabilitatile din domeniul securitatii si sanatatii in munca, in realitate angajatorul va continua sa fie tinut de toate obligatiile care ii revin in aceasta materie si de care nu se poate deroba contractual. Deci, in continuare, angajatorul va trebui sa se raporteze strict la prevederile generale ale Legii nr. 319/2006 si ale normelor sale de aplicare.
Potrivit actualului cadru legal, obligatiile angajatorului in materia sanatatii si securitatii in munca se aplica in egala masura cu privire la toti salariatii (inclusiv cei care presteaza activitate in regim de telemunca). Astfel, angajatorul unui telesalariat va avea fata de acesta, intre altele, obligatiile de a-i asigura securitatea si protectia muncii, de a preveni riscurile profesionale si de a asigura cadrul organizatoric si mijloacele necesare securitatii si sanatatii in munca.
In ceea ce ii priveste pe telesalariati, e de asteptat ca angajatorul sa intampine dificultati in indeplinirea obligatiilor de sanatate si securitate in munca. Aceste dificultati sunt determinate de posibilitatile reduse de acces la locul muncii - aflat la domiciliul salariatului sau in incinta vreunui local - si imposibilitatea de a controla si gestiona modul de desfasurare a activitatii si a eventualelor riscuri de accidentare ce pot aparea in acest context.
Desigur ca, potrivit proiectului de lege, cel putin teoretic, angajatorul va putea verifica conditiile de munca de la locurile prestabilite in contract, precum si starea echipamentelor si instrumentelor utilizate de catre salariat, in limita programului agreat cu salariatul. Insa, de exemplu, angajatorul nu va putea controla/evita interventii ale altor persoane care ar avea acces la spatiul de lucru al salariatului si care ar putea genera eventuale accidente de munca.
Nerespectarea de catre angajator a obligatiilor care ii revin in domeniul sanatatii si securitatii in munca poate atrage riscul unor amenzi. In plus, in contextul producerii unui eveniment in care ar fi implicat telesalariatul si care ar putea fi calificat drept accident de munca, este posibila antrenarea raspunderii angajatorului (inclusiv penala) in cazul in care, in urma investigatiei, se va stabili existenta unei legaturi de cauzalitate intre nerespectarea de catre angajator a vreunei obligatii in domeniul sanatatii si securitatii in munca si producerea accidentului.
In concluzie, consideram de bun augur preocuparea pentru reglementarea activitatii de telemunca, insa proiectul de lege recent adoptat de Parlament nu raspunde decat intr-o mica masura asteptarilor angajatorilor si salariatilor interesati de o astfel de forma de organizare a muncii.
Un articol semnat de Mihai Anghel, Managing Associate alTuca Zbarcea & Asociatii(mihai.anghel@tuca.ro)
