Desenul sau modelul industrial reprezintă aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, rezultat, în special, din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii, materialelor sau ornamentației produsului în sine. Desenul industrial este aspectul exterior al unui produs, redat in doua dimensiuni (2D). Modelul industrial este aspectul exterior al unui produs, redat în trei dimensiuni (3D).
Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 98/71 privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale stabilește că un desen sau model industrial să fie protejat, acesta trebuie să fie nou (ceea ce presupune lipsa divulgării anterioare a unui alt desen sau model industrial identic) și să aibă un caracter individual (ceea ce presupune ca impresia de ansamblu transmisă utilizatorului avizat să difere de cea transmisă de oricare alte desene și modele industriale anterioare).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (“CJUE/Curtea”) a pronunțat de curând o soluție în cauza C-472/21 Monz Handelgesellschaft International, nuanțând condițiile în care desenele și modele industriale pot fi înregistrate, în contextul în care sunt încorporate într-un produs complex.
Produsul complex este alcătuit din mai multe elemente ce pot fi înlocuite și manipulate astfel încât să permită asamblarea sau dezasamblarea acestuia. Spre exemplu – o bicicletă este alcătuită dintr-un ghidon; roți, lanț și o șa. Fiecare componentă poate fi, la rândul ei, protejată ca un model industrial, dacă aceasta prezintă, în primul rând, individualitate, sens în care să nu se „piardă” în trăsăturile produsului complex. Pentru ca un model industrial (reprezentarea 3D a șeii de bicicletă) încorporat într-un produs (șaua de bicicletă) care constituie o piesă componentă a unui produs complex (bicicleta) să aibă caracter de individualitate, piesa componentă a produsului complex trebuie să rămână „vizibilă” pe parcursul „utilizării normale” a acestui produs complex, astfel cum prevede Directiva.
În cauza C-472/21 Monz Handelgesellschaft, o societate comercială și-a înregistrat un model industrial pentru o șa de bicicletă. Modelul industrial era înregistrat cu o singură reprezentare care evidenția doar partea de dedesubt a șeii de bicicletă. O societate concurentă a solicitat anularea modelului industrial, susținând că, fiind o piesă componentă a unui produs complex (bicicleta), trebuia să fie vizibilă la o utilizare normală pentru a putea fi protejată. Spre exemplu, doar mersul pe bicicletă și urcatul sau coborâtul de pe bicicletă reprezintă o utilizare normală. Or, în cadrul acestor utilizări, partea de dedesubt a șeii nu este vizibilă nici pentru beneficiar (cel care merge pe bicicletă), nici pentru un terț (o persoană care l-ar vedea pe cel care merge pe bicicletă). În acest context, instanțele germane au stabilit că este necesară clarificarea noțiunii de ”vizibilitate”, respectiv de ”utilizare normală”, sesizând CJUE cu o întrebare preliminară pentru interpretarea dispozițiilor din Directiva nr. 98/71.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-472/21, CJUE a oferit mai multe clarificări cu privire la aspectele supuse analizei sale.
În primul rând, CJUE a reținut că aprecierea în abstract a vizibilității unei piesei componente, fără legătură cu vreo situație concretă de utilizare a acestui produs, nu este suficientă. Vizibilitatea se raportează la o utilizare în concret a produsului. Mai mult, vizibilitatea unei piese componente încorporate într‑un produs complex nu poate fi apreciată numai din punctul de vedere al beneficiarului acestui produs (persoana care merge pe bicicletă), ci trebuie luată în considerare și vizibilitatea unei astfel de piese componente pentru un observator extern (persoana care îl observă pe cel care merge pe bicicletă). Totodată, Curtea a precizat că nu este obligatoriu ca o piesă componentă să rămână vizibilă în totalitate în orice moment în care produsul complex este utilizat (spre exemplu, în momentul în care biciclistul ar traversa o trecere de pietoni, șaua este vizibilă, iar utilizarea este una normală.
În al doilea rând, în ceea ce privește modul de interpretare a noțiunii de ”utilizare normală a produsului”, s-a arătat că utilizarea normală sau obișnuită a unui produs complex de către beneficiar corespunde, ca regulă generală, destinației stabilite de producător. Totuși, CJUE apreciază că trebuieavută în vedere și utilizarea obișnuită a produsului complex de către beneficiar. Aprecierea „utilizării normale” nu se poate întemeia, așadar, exclusiv pe intenția producătorului piesei componente sau al produsului complex.
În al treilea rând, în ceea ce privește criteriile necesare de definire a noțiunii de „utilizare normală”, în sensul Directiva 98/71, CJUE a stabilit că acestea trebuie să acopere operațiunile care se raportează la utilizarea obișnuită a unui produs, precum și alte operațiuni care pot în mod rezonabil să fie îndeplinite cu ocazia unei astfel de utilizări și care sunt obișnuite din punctul de vedere al beneficiarului, inclusiv cele care pot fi îndeplinite înainte sau după ce produsul și‑a îndeplinit funcția principală, cum ar fi depozitarea și transportul produsului.
În concluzie, vizibilitatea unei piese componente a unui produs complex în cursul „utilizării normale” a acestuia de către beneficiar trebuie să fie analizată din punctul de vedere al acestui beneficiar, precum și al unui observator extern, iar această utilizare normală trebuie să acopere operațiunile efectuate cu ocazia utilizării principale a unui produs complex, precum și pe cele care trebuie îndeplinite în mod obișnuit de beneficiar în cadrul unei astfel de utilizări (cu excepția operațiunilor de întreținere, de service și de reparații).
Un articol semnat de Bogdan Popescu, Partner – bpopescu@stoica-asociatii.ro - Alexandru-Laurențiu Mihai, Junior Lawyer, - lmihai@stoica-asociatii.ro - STOICA & Asociații
