Adeseori contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor este folosit în practică datorită regimului fiscal favorabil -autorul nu este nevoit să se înregistreze fiscal sau să țină evidență contabilă, nu trebuie să aibă calitatea de persoană fizică autorizată iar impozitul pe venit datorat, poate fi, de regulă, mai mic și se reține la sursă direct de către cesionar. Tocmai din acest considerent, organele fiscale sunt reticente în a accepta o asemenea calificare și, uneori, din exces de zel sau pentru a înlătura o fraudă a părților, dispun reîncadrarea raporturilor și a veniturilor astfel obținute.
I. Controversă privind veniturile din drepturi de autor.
Corecta încadrare a unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor și delimitarea acestuia de un contract de antrepriză (prestări servicii, astfel cum este cunoscut în limbajul comun) prezintă importanță în materie fiscală, existând un impact asupra regimului fiscal al veniturilor obținute. Amintim că veniturile din drepturi de proprietate intelectuală au, de regulă, un regim mai favorabilpentru contribuabil, față de veniturile din activități independente.
Deși cota impozitului pe venit este identică (10%), interesul practic pentru încadrarea venitului ca fiind obținut din drepturi de proprietate intelectuală se poate manifesta în următorul plan:
- Venitul net este stabilit diferit. Astfel, în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, impozitul poate fi în anumite circumstanțe, în esență, mai mic. Amintim că venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se determină prin deducerea unei cotei forfetare de 40% asupra venitului brut. Astfel, impozitului pe venit = 10% * (venitul brut – 40% * venitul brut).
Exemplu: o societate comercială încheie un contract de cesiune a drepturilor de autor cu o persoană fizică. Aceasta din urmă este remunerată cu 100 RON pentru fiecare vânzare a operei cesionate. Persoana fizică ce realizează astfel venituri din proprietate intelectuală va plăti un impozit pe venit de 6 RON, iar nu de 10 RON.
- Obținerea de venituri din drepturi de proprietate intelectuală nu implică necesitatea înregistrării ca PFA, nu există obligația de completare a Registrului de evidentă fiscală și de conducere a evidenței contabile. Impozitul este reținut, ca regulă, la sursă și plătit de către cesionar.
În esență, regimul fiscal poate fi mai avantajos și simplu pentru contribuabil dacă acesta realizează venituri din drepturi intelectuale, decât dacă ar realiza venituri din activități independente.
Punctul de plecare pentru realizarea prezentului articol l-a constituit o veritabilă controversă întâlnită în practică:
Exemplu: organizatorul unei conferințe plătește o persoană să pregătească și să susțină o prelegere în cadrul evenimentului. Organizatorul păstrează dreptul de a exploata această prelegere orală (de a înregistra prelegerea și de a vinde înregistrările, de încărca prelegerea pe diferite platforme on-line etc.).
Poate părea, la prima vedere, că un asemenea contract încheiat ar fi unul de antrepriză (prestări servicii) iar veniturile fiind în consecință obținute din activități independente. În realitate, elementul care ar induce în „eroare” este reprezentat de faptul că opera nu există la momentul încheierii contractului. Vom vedea, totuși, că legea permite cesiunea drepturilor de autor asupra unei opere viitoare.
Totodată, faptul că nu există un suport material al prelegerii orale pare să inducă în eroare autoritatea fiscală. Vom vedea că operele protejate de drepturi de autor nu se limitează numai la exemple clasice: cărți, articole, compoziții muzicale etc. Acestea pot avea o fizionomie variată, incluzând opere orale care nu au suport material.
În esență:dacă între părți se încheie un contract de cesiune a drepturilor de autor, veniturile obținute sunt din drepturi de proprietate intelectuală. În schimb, dacă este un contract de antrepriză (prestări servicii), acestea ar putea fi încadrate ca venituri din activități independente. Drept urmare, este importantă stabilirea cu prioritate a calificării contractului.
Preliminar, arătăm că prezentul articol nu va trata problematica recalificării raporturilor dintre autor și cesionar ca raporturi de muncă, consecință a faptului că părțile au înțeles să mascheze o activitate dependentă printr-un contract de cesiune a drepturilor de autor. În acest sens se va manifesta prerogativa autorităților fiscale de a reîncadra o forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al acesteia.
Totodată, problematica va gravita în jurul veniturilor obținute din drepturi de autor, iar nu în jurul veniturilor obținute din întreaga categorie a drepturilor de proprietate intelectuală (brevete, desene, modele etc.).
Pentru a trata problematica prezentului articol, va trebui să punctăm o serie de aspecte preliminare.
II. Opera orală, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată, este recunoscută și protejată de lege.
Opera este protejată indiferent de modul sau forma de exprimare (art. 27 alin. (1) Legea nr. 8/1996, respectiv art. 7 pct. 13 C. fisc.). În acest sens, prelegerile, pledoariile, conferințele, predicile, discursurile, cursurile orale etc. aparțin categoriei operelor orale, protejate ca și operele scrise, sub rezerva originalității.
De asemenea, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevede că opera de creație intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.
Astfel, dacă un poet nu scrie poezia sa, ci preferă să o recite personal în public, aceasta este tot protejată, chiar dacă nu a fost fixată, deoarece este perceptibilă simțului văzului și auzului. (Viorel ROȘ, Dragoș BOGDAN, Octavia SPINEANU-MATEI, Dreptul de autor și drepturile conexe, Tratat, ed. All Beck, București, 2005, p. 90)
Singura condiție cerută de lege pentru protejarea operei în cadrul dreptului de autor este originalitatea acesteia. Astfel, opera este protejată indiferent de valoare.
III. Delimitarea dintre o cesiune a drepturilor patrimoniale de autor și un contract de antrepriză (prestări servicii).
În materie de drepturi de autor, există mai multe contracte pentru valorificarea acestora, printre care și: contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, respectiv contractul de comandă.
Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor permite cesionarului să exploateze o operă (să o distribuie, să o radiodifuzeze, să o reproducă, să o comunice public etc.), adeseori cu plata unei remunerații față de autorul acesteia.
Ca regulă, valorificarea unei opere existente se poate face printr-un contractul de cesiune a drepturilor de autor. Este posibilă, de asemenea, și încheierea unei cesiuni a drepturilor de autor având ca obiect o operă intelectuală viitoare.
Spre exemplu: un poet încheie un contract prin care își va ceda drepturile patrimoniale de autor asupra anumitor poezii pe care le va compune cu ocazia participării la anumite evenimente artistice în următorii doi ani. Poetul nu are obligația, totuși, de a compune respectivele poezii.
Contractul de comandă este o specie, o formă a contractului de antrepriză (prestări servicii), atunci când se urmărește realizarea unei lucrări intelectuale (viitoare). Acesta implică realizarea unei opere (viitoare) și punerea sa la dispoziția materială a celui care a comandat-o. Spre exemplu, o persoană plătește un pictor să îi realizeze un tablou. Beneficiarul va primi, fizic, tabloul, însă nu are drepturi patrimoniale asupra operei de artă (nu are voie să o distribuie, să o reproducă etc.)
Ca regulă, contractul de comandă nu are ca efect direct o cesiune a drepturilor patrimoniale de autor. Totuși, se poate prevedea contrariul, caz în care acesta va avea o dublă natură juridică: pentru obligația de a realiza opera va fi un contract de antrepriză (prestări servicii), iar pentru exploatarea drepturilor patrimoniale va fi o cesiune.
În esență, dacă între părți se încheie un contract de cesiune a drepturilor de autor, veniturile sunt din drepturi de proprietate intelectuală. În schimb, dacă este un contract de comandă, acestea ar putea fi încadrate ca venituri din activități independente.
În urma celor prezentate, apreciem ca fiind oportună formularea următoarelor concluzii punctuale:
1. Ce natură au veniturile obținute din contractul de comandă?
În opinia noastră, dacă autorul are doar obligația de a crea o anumită operă și de a o pune, fizic, la dispoziția celui care a comandat-o, fără a îi transmite drepturile patrimoniale de autor, aceasta nu poate fi decât un veritabil contract de antrepriză.
Într-o asemenea situație veniturile pot fi considerate ca fiind obținute din activități independente, cu consecințele fiscale ce decurg dintr-o asemenea încadrare.
În situația în care autorul va ceda și drepturile patrimoniale de autor, apreciem că încadrarea a veniturilor depinde de scopul principal urmărit de părți, adică de finalitatea tranzacției/operațiunii economice încheiate.
În situația în care activitatea de realizare a operei este doar o premisă pentru scopul principal - și anume exploatarea operei -, apreciem că veniturile vor fi considerate ca fiind obținute din proprietate intelectuală. Un indiciu în acest sens poate fi următorul: remunerația autorului (operei viitoare) este stabilită în funcție de numărul de opere vândute; remunerația autorului are o valoare care depășește simpla executare a unei opere etc.
2. Ce natură au veniturile obține din contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere viitoare?
Astfel cum am arătat anterior, elementul principal care distinge contractul de cesiune a drepturilor de autor asupra unei opere viitoare față de contractul de comanda a unei opere viitoare este că, în primul caz, nu există o obligație de a realiza opera.
În consecință, remunerația autorului va reflecta în exclusivitate obligația acestuia de a permite cesionarului să îi exploateze opera, în momentul în care aceasta va fi realizată. Remunerația nu va fi o contrapartidă pentru activitatea propriu-zisă de creare a operei.
3. Ce natură au veniturile obținute din susținerea unei prelegeri orale în cadrul unei conferințe?
Reiterăm că atât dispozițiile Codului Fiscal, cât și a Legii nr. 8/1996 sunt clare: poate constitui obiect al dreptului de autor orice operă, indiferent de forma de exprimare. În acest sens, operele orale (prelegeri, pledoarii, conferințe, webinarii, cursuri orale etc.) sunt protejate chiar fără a fi fixate pe un suport material. Opera orală devine recunoscută și protejată de lege pe parcursul exteriorizării acesteia, chiar în formă nefinalizată.
În consecință, dacă un autor primește o remunerație pentru a crea și susține o prelegere (cu condiția ca aceasta să reprezinte o veritabilă operă originală) în cadrul unui eveniment, apreciem că aceste venituri s-ar putea circumscrieveniturilor din proprietate intelectuală.
Protecția acordată de Legea nr. 8/1996 este una largă, fiind imperativ a stabili dacă vorbim de o veritabilă operă de creație intelectuală sau de o activitate mascată astfel, care nu intră sub incidența Legii nr. 8/1996.
Totuși, această deschidere a legii nu trebuie interpretată în defavoarea contribuabilului (a autorului) - faptul că pot exista creații intelectuale exprimate în moduri neuzuale, dar recunoscute de lege, nu justifică o reîncadrare abuzivă a autorităților fiscale. În fine, operele protejate de drepturi de autor nu se limitează numai la exemple clasice: cărți, articole, compoziții muzicale.
Operele recunoscute de legeau o dinamică aparte, dreptul proprietății intelectuale fiind o ramură în plină dezvoltare, iar orice valorificare a acestora reprezintă venituri din proprietate intelectuală.
Un articol semnat de Av. Alexandru-Laurențiu Mihai, Junior Lawyer, - lmihai@stoica-asociatii.ro - STOICA & Asociații
0
1
