Screeningul genetic pre-implantare presupune efectuarea unei biopsii a embrionului pentru verificarea anomaliilor cromozomiale, înainte de transferul lor în uter. Biopsia se efectuează de obicei la balastociste, adică la 5-6 zile după fertilizarea ovocitului și presupune prelevarea unor celule pentru analiză, prelevare care să nu pună însă în pericol sănătatea embrionului.
Prin examinarea acestor celule se pot stabili multiple aspecte: sexul copilului (cu mult înaintea oricăror altor teste ”tradiționale”), potențialul de a dezvolta o boală identificabilă genetic, cu transmitere pe linie masculină sau feminină, precum și compatibilitatea embrionului cu țesuturile altei persoane (pentru viitoare transplanturi).
Screeningul genetic pre-implantare nu previne boala, ci doar permite identificarea embrionilor purtători ai genelor care ar putea conduce la dezvoltarea acesteia și care, astfel, nu vor fi utilizați pentru implantare, ci distruși sau utilizați pentru cercetare, dacă există acordul donatorilor materialului biologic (sau cel puțin al viitoarei mame, dacă materialul biologic masculin a fost recoltat de la un donator anonim).
Selectarea embrionilor poate fi considerată discriminatorie din mai multe perspective. Astfel, discriminarea se produce între embrioni, prin selectarea celor potențial sănătoși, față de cei potențial bolnavi. Acest argument nu este totuși foarte puternic, de vreme ce avortul motivat de existența unor anomalii ale embrionului sau chiar fetusului este admis în majoritatea țărilor europene și nu numai, constituind tot o metodă de selecție a potențialilor copii sănătoși față de cei potențial bolnavi. În plus, la același rezultat conduc și alte teste genetice pre-natale, cum este amniocenteza sau examinarea vilozităților coriale, care însă presupun existența unui embrion in vivo.
O altă teorie care susține discriminarea produsă prin screening-ul genetic pre-implantare se referă la discriminarea persoanelor cu dizabilități (determinate genetic) față de cele sănătoase, discriminarea ce ar fi încurajată de această selecție eliminatorie a embrionilor ce ar putea conduce la nașterea unor copii cu respectivele dizabilități. Argumentul se suține numai în măsura în care se utilizează teoria pantei alunecoase, deoarece nu există o legătură de cauzalitate directă între selecția pre-implantare și discriminarea persoanelor cu dizabilități.
Nu se poate nega însă că trăsătura eugenică evidentă a aplicației biomedicale ar putea conduce în viitor, pe măsura ce ar deveni o practică aproape curentă în medicină, la formarea unui curent de intoleranță față de persoanele care sunt deja născute cu astfel de boli ori dizabilități sau care s-ar putea naște în viitor cu această condiție.
În plus, în cazul celorlalte metode de screening pre-natal, întrucât embrionii există in vivo, iar nu in vitro, singura soluție pentru înlăturarea acestora este avortul, care presupune anumite limitări și condiții, pe când selecția embrionilor in vitro este o decizie mult mai simplă, care depinde exclusiv de donatorii materialului genetic, aceștia putând renunța la idea implantării, chiar dacă există embrioni sănătoși. În această situație, embrionii pot fi criogenați pentru viitoare implantări sau pot fi distruși ori donați în scop de cercetare.
Un al treilea mod de a justifica o astfel de discriminare, decurgând din screening-ul genetic pre-implantare este recurgerea la capacitatea acestei aplicații bio-medicale de a determina sexul viitorului copil cu mult înainte de a exista o probabilitate rezonabilă că acel copil va exista. Este adevărat că din această perspectivă, screeningul genetic pre-implantare poate constitui o unealtă discriminatorie, în special în culturile unde băieții sunt puternic favorizați (China, India, etc.).
Dar nu trebuie să pierdem din vedere și aspectul cantitativ al acestei aplicații biomedicale. Screeningul genetic pre-implantare este o procedură costisitoare, care presupune un nivel tehnologic medical superior și care nu se utilizează în pratică decât în situațiile în care există riscul (bazat pe precedente de avort sau alte indicii medicale similare) că embrionul ar putea dezvolta anomalii, ori atunci când părinții sunt purtători ai unei boli cu transmitere genetică, a cărei transmitere poate fi evitată la unii embrioni. Din perspectiva criteriului etico-medical al justiției și această constituie o discriminare, una socială de această dată.
Un articol semnat de Veronica Dobozi (vdobozi@stoica-asociatii.ro), Partner, STOICA & Asociaţii.
0
0
