<-- Dosare Juridice - PeliPartners -->

Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
Dosare Juridice - Legea dării în plată

Stat de drept în an electoral. Nerespectarea de către autoritatea legiuitoare a deciziilor Curții Constituționale și a prerogativelor instanțelor judecătorești

de Mihai Stanescu     STOICA & Asociatii


Mihai Stanescu
Foto: STOICA & Asociatii
​​Legea dării în plată nr. 77/2016, amplu contestată de instituțiile bancare încă de la adoptarea acesteia, a supraviețuit în peisajul legislativ doar după o energică intervenție a Curții Constituționale. Printr-o decizie deja notorie, Curtea a explicat destul de detaliat o condiție-premisă a aplicării mecanismului dării în plată a imobilelor-locuințe.

Astfel, prin Decizia nr. 623/2016, Curtea Constituțională a reținut că mecanismul dării în plată trebuie să se aplice doar debitorilor care, deși au acționat cu bună-credință, nu își mai pot îndeplini obligațiile ca urmare a intervenirii unui eveniment exterior și pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit. Starea generată de acel eveniment exterior - ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale și care face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta - poartă, în termeni juridici, denumirea de impreviziune. Existența stării de impreviziune este condiția esențială fără de care nu poate opera darea în plată pentru stingerea datoriei.

În mod firesc, Curtea Constituțională a reținut în decizia anterior menționată că doar instanțele de judecată sunt competente să verifice dacă, într-o speță concretă, se poate face aplicarea impreviziunii și, ulterior, dacă aceasta impune o ”adaptare” atât de drastică a contractului încât conduce la încetarea raporturilor contractuale (predarea imobilului și ștergerea datoriilor principale și accesorii înseamnă încetarea raporturilor contractual deși reprezintă măsura cea mai gravă pe care o poate lua o instanță de judecată, doar în situația în care măsuri mai puțin grave nu sunt posibile). În concret, Curtea a arătat că evaluarea existenței situației neprevăzute și a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei- credințe în exercitarea drepturilor și obligațiilor contractuale ale părților, precum și a echității se va realiza "cu maximă rigoare" de către instanțele judecătorești.

Un proiect de lege adoptat la sfârșitul lunii iunie de Camera Deputaților urmărește însă reconfigurarea fundamentală a mecanismului dării în plată, prin excluderea autorității judecătorești din procesul de stabilire a existenței unei stări de impreviziune. Proiectul urmărește introducerea unor cazuri de "impreviziune legală", adică o serie de circumstanțe care atrag prezumarea stării de impreviziune și, implicit, excluderea rolului judecătorului de a verifica aspectele indicate în Decizia nr. 623/2016.

Credem că o asemenea reglementare aduce atingere în mod manifest independenței în apreciere a instanței de judecată, întrucât elimină rolul judecătorului de a analiza condițiile obiective și subiective mai sus menționate, prin raportare la toate circumstanțele de fapt concrete ale speței. Or, prin Decizia nr. 623/2016, Curtea Constituțională a reținut în mod expres că în cazul în care instanța judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condițiilor impreviziunii, aceste dispoziții legale ar încălca dispozițiile constituționale ale art.1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiției. Totodată, situația creată este de natură să încalce și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 6 (dreptul la un proces echitabil), prin aceea că limitează prerogativele autorității judecătorești, limitează practic accesul la o instanță de judecată care să decidă asupra existenței sau nu a impreviziunii în cazul dat cu privire la care este sesizată.

Curtea Constituțională a arătat că posibilitatea părților unui contract de a prezenta situația de fapt în fața unei instanțe judecătorești este absolut necesară având în vedere că judecătorul trebuie să verifice această situație, astfel încât instituția dării în plată să nu fie un instrument discreționar pus la dispoziția doar a unei părți și, astfel, să dezechilibreze raportul contractual. Numai în acest fel se poate asigura, în aceste cazuri, respectarea principiului egalității armelor în cadrul procesului civil.

Or, proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților urmărește, în mod expres, eliminarea posibilității uneia dintre părți (creditorul bancar) de a prezenta situația de fapt din cauza respectivă unui judecător, transformând instituția dării în plată în exact ce Curtea Constituțională a împiedicat prin Decizia nr. 623/2016: un instrument discreționar pus la dispoziția doar a unei părți, care nu face decât să dezechilibreze raportul contractual, prin instituirea unor prezumții absolute a incapacității de executare a contractului de către debitor, și care elimină orice remediu judiciar prin atribuirea unui rol pur formal judecătorului.

Dincolo de această chestiune esențială, trebuie subliniat și faptul că fiecare din cazurile de impreviziune prezumată prin lege este criticabil pentru că nu ține cont de niciuna dintre condițiile obiective sau subiective care caracterizează impreviziunea contractuală.

Astfel, primul caz de impreviziune legală este atunci când "în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depășit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului". Pragul de 20% la care trebuie raportată fluctuația fluxului de schimb este aleatoriu, neexistând o justificare documentată din punct de vedere economic și financiar-bancar în acest sens. Simpla atingere a acestui prag va conduce la nașterea dreptului debitorului de a da în plata imobilul ipotecat, indiferent de orice alte circumstanțe. Într-o situație în care debitorul obține venituri calculate în funcție de aceeași valută în care este și creditul de care a beneficiat (deci, prin definiție, raportul dintre venituri și rata creditului rămâne același), creditorul bancar tot va fi obligat să primească în plată imobilul ipotecat și să își vadă creanța stinsă.

Al doilea caz de impreviziune se referă la cazul în care gradul de îndatorare a debitorului a depășit cu cel puțin 20% nivelul maxim al gradului de îndatorare stabilit de BNR. În mod evident, gradul de îndatorare a debitorului nu poate avea drept premise exclusiv circumstanțe exterioare persoanei acestuia. Dimpotrivă, această ipoteză se construiește pe situația în care debitorul, prin fapta proprie, ar putea să provoace în mod deliberat starea de impreviziune, prin contractarea de datorii. Or, așa cum a arătat Curtea Constituțională, pentru a fi aplicabilă, instituția impreviziunii exclude culpa celui care o invocă.

Al treilea caz de impreviziune legală se referă la situația "în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinația de locuință". Această ipoteză nu are legătură cu condițiile impreviziunii, așa cum sunt reglementate de Codul civil și cum au fost interpretate în mod constant în literatura de specialitate și în doctrină. Neexecutarea integrală și la timp a obligațiilor contractuale de către debitor, ce determină demararea procedurii de executare silită, nu poate servi drept justificare pentru exonerarea de la obligațiile de plată prin invocarea impreviziunii cu privire la un alt contract, ajungându- se, și în acest caz, în ipoteza în care prin fapta proprie debitorul ar crea în mod artificial starea de impreviziune.

Nu în ultimul rând, într-o formulare ce sfidează exigențele de tehnică legislativă și necesitatea corelării textelor de lege, proiectul prevede că există întotdeauna impreviziune în alte cazuri care relevă un dezechilibru contractual.

În toate situațiile prezentate mai sus, judecătorul este împiedicat să analizeze toate elementele de fapt ale cazului, nefiindu-i permis să ia în calcul alți factori de natură să conducă la concluzia inexistenței unor circumstanțe excepționale de natură să facă vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligațiilor asumate prin contractul de credit. Această limitare a competenței instanței de judecată încalcă flagrant accesul la justiție garantat atât de Constituția României cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Chiar dacă suntem într-un an electoral, legiuitorul ar trebui să acorde mai multă atenție principiilor de drept rezultate din deciziile Curții Constituționale, nu să revină cu aceleași abordări respinse anterior de instanța de contencios constituțional. Principiile fundamentale care stau la baza statului de drept impun acest lucru și ele ar trebui respectate chiar și în perioadele electorale.

Un articol semnat de Mihai STĂNESCU, Managing Associate, STOICA & Asociații.


Citeste mai multe despre   



Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














2732 vizualizari

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by