Mai pot oare consumatorii invoca presupusul caracter abuziv al unor clauze din contractele de credit în cadrul contestațiilor la executare, în contextul modificării, inter alia, a art. 713 alin. (2) din C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018? Anterior acestei modificări, existau în practică situații în care consumatorii înregistrau restanțe la plata ratelor, dar rămâneau în pasivitate până când banca declanșa procedurile judiciare de recuperare silită.
Abia în momentul în care acestea începeau, debitorii se activau, formulând contestații la executare în cadrul cărora solicitau și desființarea titlului executoriu (contractul de credit bancar). Cu alte cuvinte, cei mai mulți dintre consumatori nu contestau presupusele clauze abuzive din contractul de credit până în momentul în care începeau să fie executați silit. Abia în acest context puneau în discuție și presupusul caracter abuziv al unor clauze contractuale.
Din acest considerent, printre cele mai frecvente motive de contestație la executare invocate în practică de către consumatori sunt cele în care se susține nelegalitatea titlului executoriu (contractul de credit) din cauza pretinselor clauze abuzive (referitoare, în general, la prețul creditului - dobânda și comisioanele).
Anterior, reglementarea oferea posibilitatea invocării, pe calea unei contestații la executare, a unor apărări de fond vizând dreptul cuprins în titlul executoriu, cu condiția să nu fi existat o cale procesuală specifică. Doctrina și jurisprudența interpretează în mod aproape unanim că noțiunea de „cale procesuală specifică” nu are în vedere și o acțiune de drept comun în cadrul căreia să se conteste clauzele considerate abuzive.
Noua reglementare modifică această abordare. Pe scurt, elementul de noutate adus de Legea nr. 310/2018 constă în inserarea, la finalul dispoziției legale, a sintagmei "inclusiv o acțiune de drept comun".
Cu alte cuvinte, sub vechea reglementare, dacă împotriva unui consumator erau efectuate proceduri de executare silită a unei creanțe bancare, acesta putea contesta executarea, iar în cadrul contestației respective putea invoca orice motive de fapt sau de drept referitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu (inclusiv caracterul abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit bancar).
Prin urmare, se pune întrebarea dacă potrivit noii reglementări asemenea apărări vor putea fi invocate doar printr-o acțiune de drept comun (acțiune în constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive) sau rămâne deschisă și calea unei contestații la executare silită propriu-zisă, în temeiul art. 713 alin. (2) C. proc. civ.
Într-o primă opinie, ori de câte ori există orice altă cale procesuală, inclusiv o acțiune de drept comun, se elimină posibilitatea invocării caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit pe calea unei contestații la executarea silită propriu-zisă. Astfel, în noua viziune a legiuitorului, practic, astfel de apărări sau motive de fond nu vor putea fi invocate pe calea unei contestații la executare, întrucât, consumatorii au la dispoziție posibilitatea introducerii unei acțiuni de drept comun, adică a acțiunii în constatarea nulității absolute a clauzelor considerate abuzive din contractul de credit.
Se menține însă posibilitatea ca în cadrul acțiunii de fond prin care se solicită desființarea titlului executoriu consumatorul să solicite instanței suspendarea executării, cu respectarea cerințelor impuse de art. 638 alin. (2) C. proc. civ.
Aceste modificări nu lezează dreptul debitorilor de a formula contestații la titlu, în temeiul art. 712 alin. (2) C. proc. civ., deoarece acestea nu urmăresc desființarea titlului executoriu (nu se pune în discuție valabilitatea acestuia), ci doar lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării lui.
Așa fiind, în cazul în care titlul executoriu este reprezentat de un contract de credit bancar, încheiat între un consumator și o instituție bancară, pe calea contestației la executare vor putea fi invocate doar neregularități ce privesc procedura de executare propriu-zisă, respectiv modalitatea în care se efectuează actele de executare silită (de exemplu, prescripția dreptului de a obține executarea silită, perimarea executării silite, vicii de formă a titlului executoriu sau ale altor acte de executare, invocarea plății sau a compensației legale etc.).
Într-o altă opinie, noua redactare a art. 713 alin. (2) C. proc. civ. pare să intre în conflict cu Legea nr. 193/2000 și cu Directiva 93/13/CEE, întrucât, instanțele naționale au îndatorirea, chiar și din oficiu, să analizeze caracterul abuziv al clauzelor cuprinse într-o convenție încheiată de un profesionist cu consumatorii, indiferent dacă această convenție formează obiectul unor proceduri de executare silită sau nu.
Astfel, în această concepție, nu ar exista niciun motiv care să justifice implementarea unei interdicții pentru consumatori de a mai invoca, pe calea contestației la executare, caracterul abuziv al unor clauze, având în vedere că, dacă instanțele au obligația de a analiza și constata caracterul abuziv al clauzelor chiar și din oficiu, cu atât mai mult trebuie să existe această posibilitate atunci când sunt sesizate de către debitori prin intermediul unei contestații la executarea silită.
Nu împărtășim acest punct de vedere, întrucât textul art. 713 alin. (2) C. proc. civ. este clar și nesusceptibil de interpretare. Intenția legiuitorului este de a elimina posibilitatea ca instanțele de executare să ajungă să aprecieze, într-o contestație care vizează procedura de executare silită, asupra legalității titlului executoriu, atunci când există calea unei acțiuni de drept comun.
Oricum, considerăm că nu ar exista un conflict cu dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE și Legii nr. 193/2000 întrucât, înainte de a se naște obligația instanțelor de a analiza, din oficiu, asupra caracterului abuziv, este necesar ca aceasta să fie legal învestită (deci, inclusiv, să fie învestită cu o cerere admisibilă).
Modificarea în cauză nu împiedică în niciun caz accesul la justiție, întrucât debitorii au deschisă calea unei acțiuni de drept comun prin care să supună analizei instanțelor clauzele pe care le consideră abuzive, cuprinse în titlul executoriu. În consecință, noua reglementare nu lezează drepturile consumatorilor, ci, mai degrabă, îi disciplinează pe acei consumatori de rea-credință care profită de contextul creat pe cale jurisprudențială în materia protecției consumatorilor. Aceștia, deseori, urmăresc să se sustragă de la restituirea creditului, formulând contestații la executare silită prin care invocă exclusiv nevalabilitatea titlului executoriu, pe motiv că ar conține clauze abuzive.
În orice caz, noua configurație a art. 713 alin. (2) C. proc. civ. poate conduce la soluții și interpretări diferite în practica instanțelor, în sensul în care unele instanțe pot considera admisibilă invocarea caracterului pretins abuziv al clauzelor pe calea contestației la executare silită, în timp ce altele pot exclude o asemenea posibilitate, de plano.
Rămâne de văzut care va fi atitudinea pe care o vor aborda consumatorii în raport cu modificarea art. 713 alin. (2) C. proc. civ. și ce poziție vor adopta instanțele judecătorești sesizate cu astfel de cereri. În cazul în care vor exista soluții și interpretări diferite va apărea necesitatea pronunțării unei hotărâri prealabile de dezlegare a unei chestiuni de drept sau chiar a unui recurs în interesul legii care să clarifice aceste aspecte.
Un articol semnat de Carmen Alexandra Mureșan, Senior Associate - STOICA și Asociații
