<-- Dosare Juridice - Oglinda -->

Dosare Juridice - STOICA şi Asociații   

Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere - între decizia Curții Constituționale şi frumusețea dreptului

de Dan-Rareș Răducanu     STOICA & Asociatii


Dan Rares Raducanu
Foto: STOICA & Asociatii
​Faptele sunt arhicunoscute. Prin Decizia nr. 358/30 mai 2018, Curtea Constituțională a României („CCR”) a constatat, cu o destul de largă majoritate, existența unui conflict de natură constituțională între Ministrul Justiției și Președintele României, generat de refuzul acestuia de a da curs propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție și, mai mult decât atât, a trasat Președintelui României sarcina de a emite decretul de revocare din funcție a persoanei care ocupă această poziție la acest moment.

„Doesn't matter what you see/ Or into it what you read/ You can do it your own way/ If it's done just how I say” - Metallica


Implicațiile acestei decizii sunt, însă, mult mai largi și vizează orice procedură de revocare a unui procuror din orice funcție de conducere. Pentru a pronunța această soluție, CCR a realizat un raționament complex, stabilind următoarele:

•    „instanţa de contencios administrativ va reţine numai competenţa de control stricto sensu a legalităţii decretului/refuzului emiterii acestuia, respectiv: emitent, temei de drept, existența propunerii ministrului justiției de revocare a procurorului din funcția de conducere și a comunicării acesteia în vederea emiterii avizului de către Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori, semnătura şi, după caz, publicarea în Monitorul Oficial al României, în timp ce instanţa constituţională are competenţa de a soluţiona conflictele de competenţă dintre cele două autorităţi rezultate ca urmare a unor interpretări diferite, date de către acestea a textelor constituționale incidente, precum în cazul de față” (paragraful 73 din Decizia nr. 358/30 mai 2018);

•    procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministrului Justiției, care are putere de decizie în privința gestionării carierei procurorilor, inclusiv în ceea ce privește verificarea eficienței manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetelor;

•    totuși, autoritatea Ministrului Justiției poate fi supusă, sub aspectul revocării procurorilor din funcții de conducere, unor condiții legale, pentru ca ea în sine să nu se manifeste în mod nemărginit, arbitrar, exclusiv la libera sa apreciere;

•    în acest sens, în cadrul procedurii de revocare a procurorilor din funcții de conducere, Președintele României are competență limitată la verificarea condițiilor de legalitate a procedurii, deci nefiindu-i permis să o infirme decât strict pe motive de legalitate;

•    evaluarea activității manageriale a procurorului aflat în funcții de conducere reprezintă o chestiune de oportunitate, de temeinicie a măsurii, iar nu o chestiune de legalitate, astfel încât Președintele României nu are posibilitatea de a efectua propria analiză a evaluării realizate de Ministrul Justiției;

•    Președintele României nu a avut nicio obiecție cu privire la regularitatea (legalitatea) procedurii de revocare, astfel încât ar fi trebuit să semneze decretul de revocare a procurorului-șef, conform propunerii Ministrului Justiției.

Mai mult decât atât, CCR a ținut să reamintească public faptul că autoritatea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile CCR, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta.
Așa cum era de așteptat, pronunțarea acestei decizii a CCR a generat extrem de multe discuții în spațiul public, unele dintre acestea purtate de specialiști ai dreptului. Prezentul articol nu se dorește o pledoarie în favoarea uneia sau alteia dintre opiniile care s-au născut astfel, ci o ilustrare a frumuseții dreptului, datorită căreia s-au putut naște aceste opinii divergente deși, la prima vedere, decizia CCR este extrem de clară din perspectiva dispozitivului și supraabundentă în explicații din perspectiva considerentelor. La prima vedere, ar rezulta că toți actorii implicați în procedura astfel soluționată știu ce au de făcut în continuare. Într-adevăr, nerespectarea unei decizii a CCR, într-un stat democratic, nu poate fi considerată niciodată o opțiune. Dar interpretarea unei astfel de decizii, prin metode științifice, poate și trebuie să fie realizată.

Ce înseamnă acest lucru? Oricât de seducătoare ar fi, nu putem accepta ideea de a contesta competența CCR în dezlegarea problemei de drept care i-a fost supusă atenției. Potrivit art. 3 alin. 2 și 3 din Legea nr. 47/1992, CCR este singura în drept să hotărască asupra competenței sale, iar această competență nu poate fi contestată de nicio autoritate publică.

Prin urmare, nu rămâne decât să analizăm dacă ar putea fi contestată poziția CCR referitoare la ce înseamnă controlul de legalitate a procedurii de revocare a unui procuror aflat într-o funcție de conducere. Cu alte cuvinte, ar putea fi contestată autoritatea de lucru judecat a raționamentului potrivit căruia evaluarea activității unui procuror aflat într-o funcție de conducere, reprezintă atributul discreționar al Ministrului Justiției? Partizanii aplicării ad literam a deciziei CCR ar răspunde negativ, sprijinindu-se pe unele dintre considerentele extrem de tranșante ale acesteia, fără a fi necesar să aducă argumente suplimentare. Dimpotrivă, partizanii aplicării deciziei CCR prin interpretare științifică ar putea să răspundă pozitiv, sprijinindu-se, în mod paradoxal, tot pe textul acesteia. La paragraful 94, ”Curtea subliniază că textele Constituției nu elimină autoritatea ministrului justiției, ci permit supunerea exercitării acesteia unor condiții legale. Așadar, autoritatea ministrului justiției poate fi supusă, sub aspectul revocării procurorilor din funcții de conducere, unor condiții legale, pentru ca ea în sine să nu se manifeste în mod nemărginit, arbitrar, exclusiv la libera sa apreciere.”

În continuare, însă, CCR minimizează acest raționament extrem de corect, pentru a arăta că legea instituie un anumit mecanism procedural pentru revocarea procurorilor din funcțiile de conducere și că, odată respectat acest mecanism, este limpede că autoritatea Ministrului Justiției nu se poate manifesta în mod arbitrar. Tocmai acest al doilea raționament ar putea fi suspus discuțiilor. CCR recunoaște nu numai instanțelor de contencios administrativ, ci și Președintelui României, competența de a se pronunța cu privire la legalitatea procedurii de revocare, inclusiv cu privire la temeiul de drept care stă la baza acestei proceduri. Prin urmare, ar putea fi considerat nepotrivit ca verificarea legalității să se rezume doar la verificarea indicării ca atare a temeiului de drept în propunerea de revocare, nu și la verificarea întrunirii ca atare a condițiilor pe care temeiul de drept indicat le presupune, pentru ca actul care se bazează pe acesta să fie unul valabil. Desigur, abordarea la modul științific al acestei chestiuni nu se poate realiza în cadrul prezentului demers jurnalistic. Dar însăși CCR citează, în paragraful 111, prevederile legale referitoare la criteriile care trebuie să fie avute în vedere la evaluarea activității procurorilor aflați în funcții de conducere (este vorba despre art. 51 alin. 3 și 6 din Legea nr. 303/2004). Oare o evaluare a unei activității manageriale, realizată cu nerespectarea dispozițiilor legale de fond, care reglementează aceste criterii, poate fi considerată o evaluare legală? Iar analiza respectării acestor dispoziții, de către instanțele de contencios administrativ, poate fi împiedicată de considerentele Curții Constituționale, potrivit cărora o astfel de analiză reprezintă o analiză de oportunitate, de temeinicie, iar nu una de legalitate?

Câtă vreme însăși CCR recunoaște rolul instanțelor de contencios administrativ în verificarea legalității unui decret de revocare a unui procuror-șef dintr-o funcție de conducere, răspunsul final la aceste două ultime întrebări nu îl pot da decât judecătorii care vor constitui completurile învestite cu soluționarea unor astfel de acțiuni în anularea și, posibil, suspendarea efectelor unor astfel de decrete de revocare. Oricare ar fi aceste răspunsuri, el vor produce efecte definitive și imediate, aplicabile fiecărui caz particular în parte. Desigur, soluțiile instanțelor judecătorești pot fi supuse comentariilor științifice, la nivel teoretic, pentru că încă din primul an de facultate am învățat că ”unde sunt doi juriști, sunt cel puțin trei păreri”. Și tocmai în aceasta constă frumusețea dreptului. Dar oricât de mult s-ar discuta, hotărârile instanțelor de contencios administrativ vor fi obligatorii în astfel de spețe.

Un articol semnat de Dan-Rareș Răducanu, Senior Partner, STOICA & Asociații














7549 vizualizari

  • +10 (10 voturi)    
    pai (Marţi, 12 iunie 2018, 9:08)

    codrean [utilizator]

    Pe ce lume traieste autorul ? Orice om care-a lucrat vre-odata stie ca daca cel care te controleaza este "pornit' NU SE POATE sa nu-ti gaseasca CEVA, o chichita cat de mica pe care apoi s-o umfle si gogoasa asta sa-i dea motiv sa te sanctioneze.
    Hai sa fim seriosi ! Control de legalitate ?
    • +4 (4 voturi)    
      exact parerea ta (Marţi, 12 iunie 2018, 12:25)

      Sasul70 [utilizator] i-a raspuns lui codrean

      o impartaseste si autorul. Fiindca spune ca exista o posibila suprapunere intre controlul de oportunitate si cel de legalitate - deci fiecare parte is alege ce ii convine mai mult. Dar la sfarsitul articolului indica o posibila solutie a dilemei - cea a unui complet de judecatori care poat decide irevocabil in anularea sau suspendarea efectelor decretului de revocare. Si atunci, CCR-ul si-a dat autogol, fiindca nu mai are cum sa atace o astfel de decizie.
  • +4 (4 voturi)    
    decret de revocare (Marţi, 12 iunie 2018, 10:06)

    florin75 [utilizator]

    Teza potrivit careia un eventual decret de revocare ar putea fi atacat in instanta de contencios administrativ are o fisura. Legea contenciosului administrativ precizeaza in art. 2 ca nu pot fi atacate in justitie, printre altele "actele administrative de autoritate". Or fiind emanatia vointei Presedintelui, eventualul decret emis in exercitarea atributiilor reglementate de Constitutie (cazul de fata) este tot un act de autoritate si nu ar fi astfel susceptibil de control prin institutia contenciosului administrativ.
    • +6 (6 voturi)    
      Raspuns (Marţi, 12 iunie 2018, 11:59)

      Dan-Rares [utilizator] i-a raspuns lui florin75

      Nu exista nicio fisura din acest punct de vedere. Legea nr. 29/1990, care cuprindea acest fine de neprimire, a fost abrogata inca din anul 2004, prin Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 5 din aceasta lege, aflata acum in vigoare, sunt exceptate de la control numai actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul si actele de comandament cu caracter militar. De altfel, insasi Curtea Constitutionala retine ca instanta de contencios administrativ detine competenta de control a legalitatii decretului, inclusiv din perspectiva temeiului de drept aplicabil. Nu intamplator am citat in cuprinsul articolului acest considerent din paragraful 73.
  • +4 (4 voturi)    
    O cauza posibila (Marţi, 12 iunie 2018, 10:10)

    UpNext [utilizator]

    alaturi de multe altele existente, privind neperformanta sferei legalului in Romania, cred ca rezida in inconsistenta legilor, ordonantelor etc. emise in principal de parlament. Acest defect crucial include continutul neclar, intepretabilitatea facila (mai ales motivata de interese politice), fluiditatea (schimbari frecvente), totul gestionat de diversi "profesionisti" cu pregatiri si orientari variabile, care trateaza corpul de legi cat inteleg si cum le convine. Daca mai adaugam si comunicarea dezastruoasa atat ierarhic, cat si relational institutional, precum si multitudinea de institutii cu atributiuni paralele si suprapuse, se contureaza o imagine dramatica a intreg sistemului care opereaza cu si legat de legi. Rezulta o imensa neincredere a publicului in justitie si in institutiile care aplica justitia, cu risc major de anarhie.
  • +1 (3 voturi)    
    Pffffff.... (Marţi, 12 iunie 2018, 10:30)

    Cote [utilizator]

    Desi am citit cu atentie, doar un lucru imi ramane clar: chestiunea este mult deasupra strazii si deloc transabila de la nici o tribuna.
    • +8 (8 voturi)    
      Te înșeli amarnic (Marţi, 12 iunie 2018, 11:08)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui Cote

      Decizia CCR este fisurată logic. Dacă Constituția prevede că ministrul Justiției propune, și președintele decide, atunci capacitatea de decizie a președintelui este implicit neîngrădită, cu excepția cazului în care Constituția prevede astfel. Deci decizia CCR este implicit neconstituțională. Chestia cu legalitatea și oportunitatea sunt amănunte COMPLET nesemnificative, băgate la înaintare pentru a masca fisura.
      • -1 (3 voturi)    
        citez din text: (Marţi, 12 iunie 2018, 12:58)

        mcris [utilizator] i-a raspuns lui Spiky

        Potrivit art. 3 alin. 2 și 3 din Legea nr. 47/1992, CCR este singura în drept să hotărască asupra competenței sale, iar această competență nu poate fi contestată de nicio autoritate publică.
        • 0 (0 voturi)    
          nobodi is perfect (Miercuri, 13 iunie 2018, 5:47)

          clencix [utilizator] i-a raspuns lui mcris

          O lege nu este decât formatul înregistrat al unei experiente intelectuale dovedite ca soluție potrivita în anumite circumstanțe în care s-a ivit o problema. Legea rezolva un gen de probleme astfel specificat. Legea este un automat de rezolvare a acelei probleme. Funcționarea automatului este necesar sa fie asigurata în condiții normale, iar reacția inversa creează instabilitate sau blocaj, adică atunci când legea se refera chiar la cel care determina legea. In logica este paradox, oximoron. Daca se ataca legea art. 3 alin. 2 și 3 din Legea nr. 47/1992, la CCR, ce se întâmplă? Legea asta nu poate fi modificata pe cai democratice, deci nu este potrivita ca lege si trebuie desființată.
        • +1 (1 vot)    
          Stimate domn (Miercuri, 13 iunie 2018, 10:10)

          Spiky [utilizator] i-a raspuns lui mcris

          CCR poate decide asupra chestiunilor de legislație și constituție, NU POATE REDEFINI CUVINTE!
          Dacă ministrul propune, implicit președintele dispune, altfel Constituția ar if prevăzut ceva de genul ”președintele contrasemnează decizia ministrului Justiției”
          De altfel în cazul ipotezei contrare, controlul între puteri (executivă, legislativă și judecătorească) nu este posibil, iar puterea judecătorească este total la dispoziția legislativului, adică dictatură parlamentară, scopul principal al lui Dragnea.
          • 0 (0 voturi)    
            Procurorii nu fac parte din puterea judecătorească (Miercuri, 13 iunie 2018, 11:18)

            hic sunt leones [utilizator] i-a raspuns lui Spiky

            ei fiind simpli avocați ai statului.
      • 0 (2 voturi)    
        Te inseli tu, daca la desemnare se poate (Marţi, 12 iunie 2018, 16:42)

        xrogo [utilizator] i-a raspuns lui Spiky

        accepta refuzul presedintelui treaba e logica, sunt mai multi procurori si se poate face alta propunere pe cand la revocare subiectul revocarii e unic, deci presdintele nu poate spune, mai cere odata revocarea ca tii-l revoc pe sef la a doua propunere!
        • +2 (2 voturi)    
          Cred că nu vrei să înțelegi sensul cuvintelor (Miercuri, 13 iunie 2018, 10:12)

          Spiky [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

          Dacă ministrul propune, președitele decide ce vrea el. Astfel se realizează controlul interputeri. Altfel ministrul azi propune revocarea, mâine propune revocarea următorului, că primul nu s-a dovedit destul de obedient (vezi cazul aberant al guvernării PSD cu trei prim-miniștri pe an fără vreun motiv real al schimbării, haos total).
      • +2 (2 voturi)    
        ca oameni simpli (Miercuri, 13 iunie 2018, 15:14)

        Sasul70 [utilizator] i-a raspuns lui Spiky

        in domeniul dreptului, noua ne ramane intrebarea: daca Constitutia dorea ca Ministrul Justitiei sa poata revoca Procurorul DNA, de ce nu a folosit textul: Ministrul Justitiei emite decretul de revocare a Procurorului DNA. Simplu ca buna ziua. CCR a scris cateva pagini de argumentare la decizia lor. Dar daca eu ma uit in DEX, a propune inseamna a da un sfat, o sugestie, a recomanda. Interpretarea CCR a textului constitutional schimba intelesul verbului a propune clar in "a comanda" sau "a impune". Deci CCR isi aroga dreptul sa schimbe chiar si intelesul unor cuvinte simple... Eu inteleg textul asa ca Presedintele este singurul in stare sa decida daca revoca un Procuror, dar nici el nu o poate face de capul sau, ci doar daca primeste o propunere de la Ministrul Justitiei. Deci practic un dublu control... e ca un safe cu doua chei separate, doar daca sunt introduse amandoua simultan se poate deschide.
        • +1 (1 vot)    
          Perfect logic și aveți dreptate (Miercuri, 13 iunie 2018, 19:07)

          Spiky [utilizator] i-a raspuns lui Sasul70

          Asta înseamnă control reciproc - exemplul celor două chei de seif este perfect valabil.
          • +2 (2 voturi)    
            Separarea puterilor (Joi, 14 iunie 2018, 12:08)

            Sasul70 [utilizator] i-a raspuns lui Spiky

            uitati-va la Wikipedia: "Prin separata transmitere a funcțiilor către parlament, guvern, administrație, precum și către judecători independenți, puterea statală este ținută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), apărând astfel pe cetățeni de eventualele acțiuni despotice ale statului.". Constitutia a prevazut exact acest control reciproc pentru demiterea Procurorului DNA. Nu ajunge vointa Ministrului Justitiei de una singura, dar nici vointa Presedintelui de una singura pentru a demite Procurorul DNA. Amandoi trebuie sa o aiba. Asta se numeste echilibru. CCR are acul balantei stramb....Johannis a insinuat si cine l-a strambat....
  • +4 (4 voturi)    
    cum ramane cu majoritatea CCR? (Marţi, 12 iunie 2018, 15:11)

    barba-neagra [utilizator]

    Observ, nu fara ingrijorare, ca mai nimeni nu se uita la rationamentele deciziilor luate de membri CCR. Caci, da, au fost 4 in bloc, doua care s-au raliat dat in fond s-au distantat de obligativitatea Presedintelui de a semna pur si simplu actul "propus" de ministru, iar 3, stim, s-au pozitionat pe fata impotriva. Ce majoritate mai ramane?
  • +10 (10 voturi)    
    deja vu (Marţi, 12 iunie 2018, 15:13)

    prepeleac [utilizator]

    Am mai auzit formularea asta cu frumusetea dreptului la tatucul consititutiei actuale, Iorgovan, care zicea ceva de genul ”legea este cu atât mai frumoasă cu cât este mai stufoasă”. Eu nu sunt jurist, dar bunul simt imi spune ca legea nu este o opera de arta, cu interpretari personale si subiective, in functie de strafundurile fiecaruia. Legea nu este făcută să fie admirată sau intepretată, după interesele unuia sau altuia. Legea trebuie sa fie cât mai simplă, clară si dreaptă, ușor de înțeles și cu cât mai puține subrefugii. Vrei să impui în societate niște norme și reguli generale, drepte, respectate de toată lumea și ușor de depistat când sunt încălcate.....faci legi simple, clare, fără subrefugii de intepretare. Cred că asta este una din cauzele situației actuale, avem prea multe legi frumoase, plăcute, admirate și violate de toți mafioții și politicienii din ultimii 25 de ani. Ce-ar fi sa facem niște legi urâte... dar puternice.
  • +3 (3 voturi)    
    Expresia (Marţi, 12 iunie 2018, 20:09)

    Fitter [utilizator]

    "frumusetea dreptului" este cea mai mare batjocura aruncata in fata prostimii. Daca legile ar fi fost clare si facute in intresul oamenilor, avocatii si judecatorii nici nu ar fi existat. Dar, din pacate, legiuitorii (totdeauna avocati sau din tagma celor care practica "dreptatea") sunt cei care lasa in permanenta "portite" pe unde se strecoara, intotdeauna, numai cei care pot plati avocati, uneori si judecatori, care stiu sa utilizeze aceste "portite". Si asa se face ca aceste profesii sunt cele care castiga cei mai multi bani, nu marii artisti, nu marii inventatori, nu marii arhitecti, etc.
  • +2 (2 voturi)    
    preemptiune (Miercuri, 13 iunie 2018, 5:26)

    clencix [utilizator]

    Se poate adresa CCR întrebarea dacă
    "art. 3 alin. 2 și 3 din Legea nr. 47/1992", in care
    "CCR este singura în drept să hotărască asupra competenței sale, iar această competență nu poate fi contestată de nicio autoritate publică"
    este sau nu constituțională?
    CCR poate remarca astfel ca nimeni nu e mai presus de lege?
    Dar chiar CCR sa spună asta? Sa se considere pe ea însăși mai presus de lege? Prin definiție, constituția și legea formează paradox.
    Din aceasta dilema nu putem ieși decât dacă președintele mai bine ales are preempțiune.
  • +1 (1 vot)    
    Despre ce vorbim aici? (Miercuri, 13 iunie 2018, 10:02)

    Gabu [utilizator]

    Despre frumusețea fuziunii nucleare din perspectiva oamenilor din Hiroshima?
    Dreptul este frumos atata timp cat nu se loveste de stangul si nu cazi in nas, domnule Raducanu...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version